Le cer părerea despre transport

1Comentariu
Le cer părerea despre transport
TIMIŞ. Consiliul Judeţean Timiş anunţă, în conformitate cu prevederile legale, elaborarea proiectului de hotărâre privind aprobarea „Programului de transport judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 1 iulie 2008 – 30 iunie 2011”.

Proiectul a fost publicat pe site-ul Consiliului Judeţean şi a fost transmis organizaţiilor interesate, pentru sugestii. Propunerile, sugestiile şi opiniile se vor depune la registratura generală a Consiliului Judeţean sau se vor transmite la site-ul www.cjtimis.ro, până la data de 28 ianuarie, în atenţia doamnei Doina Adriana Tărâlă, responsabil pentru relaţia cu societatea civilă.
Urmează ca, la sfârşitul perioadei destinate primirii acestor sugestii şi propuneri, proiectul de hotărâre să fie analizat în cadrul comisiilor de specialitate ale CJT (Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice şi protecţia mediului şi Comisia pentru administraţie publică locală) pentru ca, ulterior, să fie supus dezbaterii şi aprobării plenului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor