Le-au confiscat lemnul

Le-au confiscat lemnul
TIMIŞOARA – Hoţii de lemne nu s-astâmpără! Ca să le vină de hac, angajaţii de la Inspectoratul Silvic şi de Vânătoare Timişoara fac zilnic controale în pădurile judeţului.

Doar în ultima perioadă, aceştia au făcut 90 de verificări de fond, 57 în exploataţiile forestiere, peste 100 la circulaţia materialului lemnos, 76 la instalaţii de depozitare a materialului lemnos.

Au fost verificate şi peste 30 de sesizări ale cetăţenilor. În urma controalelor făcute, au fost descoperiţi arbori tăiaţi ilegal, peste 4.700 de metri cubi, în valoare de 1.015.000 ron şi mai multe depozite de lemn şi s-au dat amenzi în valoare de 957.000 ron, iar pentru circulaţia materialului lemnos au fost aplicate 26 de contravenţii în valoare de 20.000 ron.

În perioada următoare, Inspectoratul Silvic şi de Vânătoare Timişoara va intensifica controalele în toate zonele judeţului, dar şi în judeţele vecine, Caraş-Severin şi Hunedoara, pentru a-i depista pe cei care taie şi vând, mai apoi, ilegal lemn, din aceste zone.

Sanda Lupean
sanda.lupean@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase