Lazăr Comănescu, noul ministru de Externe

Reactualizat la:
Lazăr Comănescu, noul ministru de Externe
Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a propus astăzi pe Lazăr Comănescu în funcţia de ministru de Externe.

Tăriceanu a transmis în cursul zilei de astăzi preşedintelui Traian Băsescu solicitarea de a lua act de demisia lui Adrian Cioroianu din funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi i-a solicitat şefului statului emiterea decretului de numire în funcţia vacantă de la MAE a lui Lazăr Comănescu.

Lazăr Comănescu “este deosebit de onorat de această propunere” şi va reveni în această săptămână în ţară, a declarat purtătorul de cuvânt al Reprezentanţei permanente a României la UE, Doris Mircea.

Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Lazăr Comănescu în funcţia de ministru de Externe.

Şeful statului şi-a dat acordul la o oră după ce premierul Călin Popescu-Tăriceanu a făcut publică opţiunea sa. De altfel, premierul şi preşedintele au avut în această după-amiază, înaintea anunţului oficial, o discuţie telefonică pe acest subiect.

Decretul a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Lazăr Comănescu, un ambasador de cursă lungă în relaţiile cu UE

Lazăr Comănescu a intrat în diplomaţie înainte de 1989, a fost ambasadorul României la Uniunea Europeană timp de opt ani, iar de-a lungul carierei sale a deţinut mai multe funcţii în ministerul de Externe, printre care şi cea de secretar de stat.

Nu este pentru prima dată când Lazăr Comănescu se află în cărţi pentru ocuparea postului de şef al diplomaţiei române. Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a propus acest post şi anul trecut, după ce fostul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat. După două zile de gândire, Comănescu a refuzat, însă, propunerea, iar în locul său a fost numit Adrian Cioroianu.

În cazul în care nominalizarea lui Comănescu va fi acceptată de şeful statului, fostul ambasador la UE va deveni al treilea ministru de Externe din actuala legislatură. Predecesorii săi au fost Mihai Răzvan Ungureanu şi Adrian Cioroianu.

Adrian Cioroianu şi-a anunţat vineri seară demisia de onoare din funcţia de ministru de Externe, precizând că nu se consideră vinovat în cazul Crulic şi că decizia a luat-o după o discuţie cu premierul Călin Popescu Tăriceanu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !