Laude şi frustrări la Judeţean

ionac
ionac
TIMIŞOARA - A vorbit despre cele mai mari realizări din cei doi ani de când se află la cârma Spitalului Judeţean, dar recunoaşte că cel mai greu se schimbă atitudinea personalului medical faţă de bolnavi.

Mihai Ionac, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara spune că faţă de acum doi ani, finanţarea pe care o primeşte unitatea este de două ori mai mare, anul 2006 a fost încheiat fără datorii pentru prima dată, condiţiile din spital sunt mai bune, dar recunoaşte că „mai avem încă frustrări legate de slabele posibilităţi de aprovizionare cu materiale sanitare şi medicamente, dar şi legate de curăţenie şi de comunicarea medic-pacient”. Este totuşi mulţumit pentru că în urma unui studiu realizat pe bolnavii externaţi, a reieşit că 90% din aceştia s-ar mai întoarce să fie trataţi în unitatea sanitară pe care managerul Ionac o conduce. În următoarea perioadă în spital se vor termina câteva lucrări de reamenajare: holul unităţii, Unitatea de Primire a Urgenţelor, dar şi locaţia Ambulatorului, care au fost realizate din bani de la sponsori în mare parte, iar mai apoi din banii primiţi de la Consiliul Judeţean Timiş, Ministerul Sănătăţii şi Banca Mondială.

Sanda Lupean

sanda.lupean@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !