Lăsaţi pe dinafară

Lăsaţi pe dinafară
TIMIŞOARA – Gabriel Caramarin, Ionuţ Matei şi Arman Karamian nu fac din parte din planurile de viitor ale lui Dusan Uhrin jr. Noul antrenor al Politehnicii a tras primele concluzii după stagiul din Ungaria.

Elegant, cehul s-a ferit să se pronunţe asupra listei de disponibilizări, dar a comunicat deja conducerii numele celor trei jucători pe care nu contează în următorul sezon: Gabriel Caramarin, Ionuţ Matei şi Arman Karamian. În capul listei, tehnicianul l-a aşezat pe Caramarin (29 de ani), căruia transferurile lui Vrsici şi Aliuţă i-au închis orice drum spre titularizare. Despărţirea de Caramarin e alimentată şi de faptul că fotbalistul a intrat în ultimele şase luni de contract, iar şefii timişoreni au ezitat să-i propună până acum prelungirea angajamentului. Deşi a fost forţat în mandatele lui Artimon şi Velcea, jucătorul de bandă dreaptă Ionuţ Matei (22 de ani) nu mai intră în graţiile lui Uhrin, cu tot sprijinul directorului Gheorghe Chivorchian, care l-a adus de la Bacău la instalarea sa în fruntea clubului. O surpriză poate fi însă renunţarea la atacantul Arman Karamian (27 de ani), fratele lui Artiom, care nici măcar nu a apucat să semneze noul angajament şi nu a fost prezentat oficial, împreună cu noile achiziţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor