Lasă bebeluşii fără bănuţi?

3Comentarii
Lasă bebeluşii fără bănuţi?
Timişorenii care se află în concediu de maternitate sau paternitate ar putea ca în luna ianuarie să nu primească drepturile privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. De anul viitor aceşti bani vor fi daţi prin intermediul Direcţiei Muncii.

În prealabil trebuie depuse cereri la primărie, până în 10 ianuarie. Problema este că Primăria Timişoara nu are program cu publicul în perioada 16 decembrie – 9 ianuarie iar ordonanţa care reglementează plata acestor bani nu are deocamdată norme metodologice de aplicare.

Ordonanţa de Guvern 148 de anul acesta prevede că banii pentru persoanele care rămân în concediu de maternitate sau paternitate vor primi câte opt milioane de lei pe lună, prin intermediul Direcţiilor de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie. Deocamdată nu există însă normele de aplicare a acestui act legislativ, cu toate că cererile trebuie depuse la primăriile din judeţ până în 10 ianuarie.

„Aşteptăm ca săptămâna aceasta să primim şi normele metodologice. Deocamdată nu avem modelul de cerere şi nici cel de decizie pentru acordarea acestor bani”, a precizat Lucia Tudoran, directorul Direcţiei Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Timiş (DMSSFT).

Conducerea DMSSFT apreciază că în judeţ sunt peste 7.000 de persoane în această situaţie, cei mai mulţi dintre ei fiind în Timişoara. Numai că practic este imposibil ca toţi timişorenii care trebuie să primească aceşti bani vor putea depune cererile până în 10 ianuarie la Primărie, pentru că această instituţie nu are program de lucru cu publicul între 16 decembrie şi 9 ianuarie.

 „Este o problemă foarte mare pentru că nu există deocamdată norme metodologice la această ordonanţă şi nu prea ştim ce să facem, deocamdată nu avem baza legală să organizăm un biroul pentru preluarea acestor cereri”, a precizat Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor