Lărgirea drumului Timișoara-Dumbrăvița–Autostradă mai așteaptă! Licitația a fost contestată!

De Adrian Panduru
33Comentarii
Lărgirea drumului Timișoara-Dumbrăvița–Autostradă mai așteaptă! Licitația a fost contestată!
© Tion: Lărgirea drumului Timișoara-Dumbrăvița–Autostradă mai așteaptă
Marți, 23 aprilie, urma să se cunoască constructorul care va realiza lărgirea la patru benzi a drumului de la ieșire din Timișoara, prin Dumbrăvița, Giarmata și urcare pe autostradă. Acesta nu a fost încă stabilit pentru că licitația a fost contestată.

Deși președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, declara că la finalul zilei de luni, 22 aprilie, vom avea constructor pentru lărgirea la patru benzi a drumului de la ieșirea din Timișoara, prin Dumbrăvița, Giarmata și urcare pe autostradă, iată că nu avem. Licitația a fost contestată de unul dintre cei doi participanți. Este vorba despre două asocieri de firme care au participat la licitație.

„Unul dintre ofertanți a contestat licitația. Ieri după-masă au contestat. Urmează ca zilele următoare să vină informațiile complete”, transmit reprezentanții CJ Timiș.

Așadar, vom mai avea de așteptat până când se va rezolva contestația de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Acest proces se poate lungi, dacă unul dintre consorții decide să apeleze la instanță.

„Din păcate, în ultima zi a fost contestată această licitație. Sper să fie soluționată cât mai repede contestația, astfel încât să putem începe proiectarea și execuția”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru Tion.

Cei care au participat la licitație sunt doi constructori, doi ofertanți, fiecare ofertant este constituit din asocieri de firme. Licitația a fost pentru proiectare plus execuție.

Lucrările se vor realiza pe două sectoare de drum, respectiv de la limita dintre Timișoara și comuna Dumbrăvița până după intersecția cu DN Centura Timișoarei și de la centura Timișoarei până la Autostrada A1.

Licitația este destinată lucrărilor de proiectare și execuție la obiectivul de investiții „Modernizare DJ 691: lărgire la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975)”. Suma estimată pentru proiectare și execuție este de 58.111.906,40 lei (fără TVA), bani europeni.

Articole pe aceeași temă?

Vom avea constructor pentru lărgirea drumului Timișoara-Dumbrăvița-autostradă



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor