Lansare cu staif pentru DVD-ul Jais

De Zoltan Varga
Reactualizat la:
Lansare cu staif pentru DVD-ul Jais
Lansarea DVD-ului „Jais după zece ani live @ TVR“, desfăşurată joi seara în Sala de Concert a Prefecturii a avut parte de un public numeros şi a prilejuit un spectacol deosebit, în cadrul căruia alături de membrii trupei au evoluat pe scenă şi câţiva invitaţi speciali.

Pentru acest eveniment, noua sală de concerte a fost amenajată cât se poate de interesant, cu scena amplasată în mijloc, astfel încât atmosfera emanată de concertul celor de la Jais a fost una asemănătoare cu celebrele show-uri MTV Unplugged. Înaintea concertului propriu – zis, la faţa locului s-a prezentat un making – of al acestui DVD realizat în studiourile TVR Timişoara, iar câteva cuvinte au fost rostite de Mimo Obradov, regizorul Dan Raţiu şi Diana Bogea.

Cei de la Jais şi-au dat drumul mai greu, primele piese fiind marcate de o emoţie vie care s-a putut sesiza pe chipurile membrilor formaţiei. A doua jumătate a concertului a fost una cât se poate de incendiară şi datorită prestaţiei solistei Alina Giurgiu, iar faptul că alături de membrii trupei s-au aflat şi câţiva colaboratori care au luat parte la înregistrările acestui DVD a adăugat un plus de şarm întregului concert. După lansare, membrii trupei au acordat autografe şi au stat de vorbă minute-n şir cu fanii care au contribuit la creearea unei seri de vis.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !