La Timisoara se pregateste un nou festival. De aceasta data unul dedicat stiintei

De Marcel Hoster
3Comentarii
La Timisoara se pregateste un nou festival. De aceasta data unul dedicat stiintei
© Tion: La Timisoara se pregateste un nou festival. De aceasta data unul dedicat stiintei
Jumătatea lunii septembrie aduce la Timișoara un nou festival. De această dată este vorba de un eveniment diferit de ceea ce ne-am obișnuit, este vorba de un Festival al Științei, realizat de trei studenți la Universitatea Oxford.

La sfârșitul săptămânii, pe 14 și 15 septembrie, va avea loc la Timișoara primul festival de știință în aer liber dedicat popularizării științelor, precum matematica, fizica, astronomia, chimia, biologia și robotica, în rândul publicului larg de orice vârstă. Special realizat pentru copii de vârstă școlară, liceenilor, dar și studenților, evenimentul are ca scop principal sprijinirea educației alternative din România, după modelul târgurilor de științe din occident.

Acest eveniment este o idee a unui grup de inițiativă, format din trei prieteni care s-au cunoscut la Oxford: Sandor Kruk, doctorand în astronomie la Universitate Oxford, Eliza Casapopol, care a terminat un master în matematică la aceeași universitate și Oana Romocea, care timp de nouă ani a fost responsabilă cu PR-ul și comunicarea în cadrul universității.

Timișoara Science Festival este unul dintre cele zece proiecte câștigătoare la concursul de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara, odată cu lansarea Fondului Științescu la Timișoara.

Timișoara Science Festival are două obiective principale. În primul rând festivalul își propune să construiască o legătură dintre diaspora academică și mediul educațional din Romania. Astfel, 7 studenți și cercetători de la Oxford vor ține workshop-uri în șapte licee în prima zi a festivalului. Seminariile susținute sunt: Ciprian Ploștinar – „Puterea științei”; Sandor Kruk – „Citizen science: oricine poate contribui la descoperiri științifice”; Eliza Casapopol – „Cum sa fim mai eficienți pentru a dormi mai mult: Aplicațiile optimizărilor și estimărilor în viața de zi cu zi”; Corina Gurău – „Aplicațiile Inteligenței Artificiale”; Paula Gherghinescu – „Stele și galaxii”; Henrique Aguiar – „The Power of Data”; Adriana Maria Oțelea – „Depășind sfera celor trei cariere primare: drept, medicină, inginerie”.

În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații precum: Plan Zero, CoderDojo, Experimentarium TM, Societatea de Gemologie, Summe3D, Clubul de astronomie Cassiopeia, Societatea Română de Astronomie Culturală, Echipa de robotică Davos și Universitatea de Vest. Cu ajutorul acestor organizații se vor realiza o serie de ateliere pe diverse teme științifice, conduse de 100 de voluntari, sub supravegherea celor 7 „mentori” de la Oxford. Intrarea la eveniment este liberă.

„Să fim mentori la TSF ne dă șansa sa împărtășim cu tinerii din Romania un mod diferit, interactiv de a prezenta științele așa cum și noi le-am descoperit odată ce am plecat la universitate. Având experiența altor doua târguri de știință în orașele noastre natale, Baia Mare și respectiv Pitești, putem garanta tuturor participanților că vor avea o zi distractivă și interesantă în care vor învață atât de multe lucruri noi. Scopul este ca ei să vadă științele cu plăcere și să meargă acasă sau la scoală lor să povestească și altora despre ce au învățat! Asta înseamnă că mulți copii pot descoperi ca îi pasionează o astfel de disciplină și poate peste câțiva ani vom avea încă un laureat Nobel din Timișoara” a declarat Sandor Kruk.

„În cadrul Universității Oxford, am fost implicată în proiecte care au avut ca obiectiv popularizarea științelor în rândul elevilor, cât și încurajarea publicului adult spre o învățare și descoperire continuă. Acest eveniment își propune să facă științele precum matematica, chimia, fizica, robotica sau astronomia mai accesibile publicului și să prezinte elevilor aceste discipline dincolo de formulele și definițiile de la clasă. Ne dorim ca participanții să descopere științelor prin experimente distractive, educative și interactive” a declarat, la rândul ei, Oana Romocea.

În cadrul Timișoara Science Festival, pe 14 septembrie vor avea loc workshop-uri tematice ce se vor ține în șapte licee din Timișoara, urmând ca în 15 septembrie, între orele 11 -17, în Piața Libertății să fie organizate ateliere cu experimente interactive, unde intrarea este liberă.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor