La Timisoara se pregateste inceperea constructiei la cea mai inalta cladire de birouri din Romania

De Marcel Hoster
12Comentarii
La Timisoara se pregateste inceperea constructiei la cea mai inalta cladire de birouri din Romania
© foto: Iulius/Openville
La Timișoara vor demara lucrările la cea mai înaltă clădire de birouri din România. Aceasta va face parte din ansamblul Openville și va avea 27 de etaje și fațada integral din sticlă.

Compania Iulius demarează lucrările la cel de-al patrulea imobil de tip office din totalul de șase pe care le va include proiectul mixt Openville Timișoara. Cu o înălțime de 155 de metri și 27 de etaje, United Business Center 0 (UBC 0) va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România. Proiectul Openville se construiește, în prezent, în proximitatea Iulius Mall Timișoara și, prin cei 130.000 mp de spații de birouri pe care îi va crea, va deveni principalul pol de business din vestul țării.

Momentan, la clădirea UBC 0 a început organizarea de șantier, iar prima etapă de construcție va consta în consolidarea terenului, cu peste 280 de piloți forați. Termenul estimat de livrare pe piață pentru UBC 0 este ultimul trimestru din 2019.

UBC 0 va avea o suprafață construită de peste 74.900 mp și va îmbina spațiile moderne de birouri cu cele de retail. Astfel, demisolul și parterul vor fi dedicate magazinelor și restaurantelor tematice, iar la etajul întâi se vor regăsi săli pentru conferințe și evenimente. Spațiile de birouri vor avea o suprafață totală de 52.000 mp închiriabili. Suprafețe generoase pe fiecare nivel de până la 2.200 mp, spații fără coloane interioare, grad sporit de lumină naturală, dotări și tehnologii ultramoderne și soluții eficiente din punct de vedere energetic sunt câteva dintre caracteristicile noii clădiri.

Clădirea de birouri va oferi o panoramă spectaculoasă asupra orașului din orice unghi, datorită fațadei care va fi integral din sticlă. Totodată, cei care vor lucra aici vor avea acces direct la magazinele și serviciile din Iulius Mall Timișoara și din noile zone de retail, dar și la spațiile de relaxare create în viitorul parc al ansamblului urbanistic.

În paralel, pe șantierul proiectului se lucrează la cea de-a treia clădire de birouri, de 19.000 mp închiriabili, precum și la o suprafață suplimentară de retail, de aproximativ 47.000 mp. Până în prezent, în ansamblul Openville au fost finalizate două clădiri de birouri, cu un total de 31.000 mp închiriabili, precum și prima parcare supraetajată din Timișoara, cu 910 locuri.

Cel mai mare pol de business, retail și entertainment din vestul României va fi inaugurat în trimestrul patru al acestui an, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare. Aceasta va include: noile zone de retail, 50.000 mp de spații office în operare și alți 52.000 mp în construcție, un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto și noi locuri de parcare.

În perioada următoare, vor fi demarate lucrările de construcție la o nouă parcare subterană și la un tunel auto care va fluidiza traficul din întregul areal. Proiectul mixt Openville este realizat de companiile Iulius și Atterbury Europe, reprezentând o investiție estimată la peste 220 milioane de euro.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor