La Timisoara s-au acordat primele finantari din tara pe programul Start Up Nation

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
La Timisoara s-au acordat primele finantari din tara pe programul Start Up Nation
© foto: arhiva
Primele finanțări din programul Start Up Nation din întreaga țară au fost acordate vineri, la Timișoara, către trei firme, luni acțiunea continuând cu o nouă societate. Peste 700 de companii vor primi în perioada următoare decontările pentru investițiile făcute.

Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragerea Investițiilor și Promovarea Exportului Timișoara a realizat primele decontări din țară în cadrul programului Start Up Nation. Vineri au fost realizate primele plăți, fiind alimentate conturile a trei societăți, două din Hunedoara și una din Timiș, luni fiind continuată operațiunea, fiind virați banii și către o societate din Caraș-Severin.

Domeniul IT, al imprimării de tipărituri și cel al medicinei sunt domeniile de unde provin firmele respective. Acestea desfășoară activități în domeniul producției de soft, două dintre acestea, o firmă se ocupă cu producția de tipărituri, iar cea de a patra activează în domeniul sănătății umane. Respectivele societăți au achiziționat deja echipamentele necesare și au făcut angajările aferente, demarând practic activitatea economică.

Până în prezent s-au prezentat cu asemenea cereri la sediul Agenției Timișoara 16 firme, 4 fiind deja plătite, iar 12 sunt în curs de verificare și urmează a fi plătite zilele următoare, am aflat de la Adrian Pășcuță, director al Agenției timișorene.

Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragerea Investițiilor și Promovarea Exportului Timișoara se află în perioada de evaluare a cererilor de plată depuse, în cadrul acestui program fiind acceptate la finanțare peste 700 de firme doar în zona de Vest. Dacă în cazul contractării s-a respectat ordinea dată de punctajul obținut, decontarea cheltuielilor și obținerea finanțărilor nerambursabile se face pe principiul primul venit, primul servit, după verificarea documentelor aferente.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor