La Timisoara incepe weekend-ul colorat de Street Delivery

De S.P.D.
Reactualizat la:
La Timisoara incepe weekend-ul colorat de Street Delivery
Street Delivery colorează de astăzi griul cotidian pe strada Cărtureștiului, de 7 veri smulsă de sub roțile mașinilor și dăruită întâmplărilor artistice. Încă din prima zi, pe strada Mercy se deschid ateliere de tot felul, de la confecționat papioane, avioane de hârtie sau broșe, până la cele de sculptură portabilă, ”folkolor” și de pictat obiecte vintage, iar seara vor avea loc concerte.

Street Delivery Timişoara 2013 se desfășoară în perioada 14-16 iunie. Tema ediției a șaptea este Culori.

 

“Colorând griul– la aceasta ne-am gândit în momentul în care am ajuns la ideea evenimentului. Griul existenţei de zi cu zi, griul oraşului care strigă după şi mai multă veselie cromatică, griul iniţiativelor civice, toate acestea vor fi cuprinse în CULORI – portocaliu pentru vineri, verde pentru sâmbătă şi albastru pentru duminică. Culorile se vor reflecta şi în decorarea străzii, care în acest an este rezultatul unei colaborări cu Let’s Do It Romania, Ecostuff, Green Paradise, o grupă de studenți ai Facultății de Arte și Design, specializarea Arte textile-Design textil, coordonată de lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, asistată de colaboratoarea sa apropiată, Sofia Sîrbu Childish. Ca şi în fiecare an, programul este unul creat pe sufletul iubitorilor de artă, acoperind următoarele secţiuni: arhitectură, peisagistică, ecologie, design urban, societate civilă, muzică, activităţi pentru copii, arte vizuale, teatru, dans, perfomance, film”, anunță organizatorii.

Vineri, atelierele se deschid la ora 15. Tot de atunci, începe și muzica, Dj Set Who-Ratio. Între orele 17 -18 va fi jam session – Apartamentul 11, între 19-21 DJ set – Dr. Dan, iar între 21-23, concerte cu Yelllow și Aria urbană.

 

Street Delivery Timişoara este un eveniment organizat de Cărturești și finanţat de Primăria Municipiului Timişoara – Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş.

  program-street-delivery

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor