La Timisoara, cultura nu se scumpeste…

La Timisoara, cultura nu se scumpeste…
Deşi au crescut accizele la benzină, iar preţurile la alimente o iau razna din nou, timişorenii se pot… consola: cultura nu se scumpeşte. Ba dimpotrivă, 2011 vine, pentru consumatorii de cultură, cu reduceri de tarife şi chiar cu gratuităţi. Pentru consumatorii de cultură din Timişoara, 2011 se anunţă a fi darnic.

În acest an, preşcolarii, elevii, studenţii şi pensionarii vor avea acces gratuit la muzeele din Timişoara. Decizia aparţine finanţatorului acestor instituţii, Consiliul Judeţean Timiş, care doreşte să încurajeze astfel vizitarea muzeelor.

Până acum, de astfel de gratuităţi au beneficiat doar persoanele cu handicap grav, care au acces liber atât la muzee, cât şi la spectacolele organizate de instituţiile din subordinea CJT.

Pentru toţi ceilalţi vizitatori, biletul de intrare la muzee va costa la fel ca anul trecut. Astfel, cei care vor să admire capodoperele de la Muzeul de Artă vor plăti câte 5 lei pe bilet, iar pentru o vizită la Muzeul Banatului sau la Muzeul Satului Bănăţean vor scoate din buzunar câte 4 lei de persoană.

S-au majorat, în schimb, taxele pentru filmare în incinta muzeelor, care au ajuns la cuantumul de 50 de lei pentru Muzeul de Artă şi 100 de lei pe oră pentru celelalte două instituţii muzeale din subordinea CJT.

Preţul obişnuit al unui bilet la spectacolele Teatrului Naţional Timişoara (instituţie subordonată direct Ministerului Culturii) este de 10 lei. La Teatrul Maghiar Csiky Gergely, tariful maximal al biletelor este de 16 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii plătesc doar 8 lei. La Teatrul German, biletul la premieră (categoria A) costă 14 lei, pentru celelalte reprezentaţii (categoria B) spectatorii adulţi vor plăti 12 lei pe bilet, la spectacolele pentru copii (categoria C) tariful este de 10 lei pe bilet şi doar spectacolul „Sunetul muzicii” are un preţ special: 20 lei/ bilet. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50% reducere la toate reprezentaţiile, cu excepţia premierelor, se precizează pe site-ul instituţiei.

Teatrul Maghiar şi Teatrul German sunt instituţii subvenţionate de Consiliul Local Timişoara. Pentru intrarea la spectacolele puse în scenă de Teatrul Merlin, adulţii vor achita 10 lei, iar pentru cele de la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş – 12 lei. La ambele instituţii, preşcolarii, elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 75% din preţul biletului.

Opera Naţională Română din Timişoara (instituţie subvenţionată de Ministerul Culturii ) are 6 categorii de bilete la spectacolele sale, în funcţie de loc. La spectacolele de operă tariful minimal al biletului este 10 lei, iar cel maximal 40 de lei, la cele de operetă biletele costă între 10 şi 30 de lei, iar la cele de balet între 10 şi 20 de lei. Şi aici, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de bilete cu tarif redus la 50%.

Există însă evenimente speciale pe scena Operei, spectacole extraordinare, premiere şi spectacolul de Anul Nou, la care un loc în „Loja regală” poate costa până la 100 de lei.

La Filarmonica Banatul (instituţie în subordinea Consiliului Local Timişoara), preţul unui bilet la concert este de 10 lei, elevii, studenţii şi pensionarii benficiind de bilete cu 5 lei.

Captivantele concerte-lecţie oferite de Filarmonica Banatul copiilor au cele mai accesibile tarife: 2 lei/ bilet.

Niciuna dintre instituţiile timişorene de cultură subvenţionate de la bugetul de stat nu şi-a anunţat intenţia de a-şi scumpi biletele în 2011.

Foto © fotosen.ro

S.P.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor