La Timisoara, biciclistii au pedalat pe strazi imbracati cu ii

De Marcel Hoster
4Comentarii
La Timisoara, biciclistii au pedalat pe strazi imbracati cu ii
© foto: Cornel Putan
Un număr mare de timişoreni au ales să sărbătorească Ziua Internaţională a Iei într-un mod deosebit. Ei au participat la o pedalare din plăcere pe străzile oraşului îmbrăcaţi, în cea mai mare parte, cu ii, la finalul cursei în Parcul Poporului, fiind organizate mai multe acţiuni speciale.

Duminică, pe străzile Timişoarei s-a pedalat în ii. Cei de la Verde pentru Biciclete au organizat o nouă ediţie a pedalării de plăcere intitulată „Ia românească pe bicicletă”. Întâlnirea bicicliștilor a avut loc pe platforma Timco, de pe strada Circumvalațiunii. De la ora 11 s-a plecat pe traseu, pe străzile oraşului: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand I – Pod Mitr. Andrei Şaguna – Splaiul Tudor Vladimirescu – Piața Sfânta Maria – Bulevardul 16 Decembrie 1989 – Calea Şagului – Bulevardul Liviu Rebreanu – Calea Martirilor 1989 – Strada Surorile Martir Caceu – Aleea F. C Ripensia – Bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Parcul Poporului (Parcul Regina Maria).

La finalul cursei lejere, participanţii au fost aşteptaţi cu mai multe ateliere dedicate tradițiilor românești, au avut loc o expoziție de fotografii, dar şi o expoziție cu vânzare de produse tradiționale.

Totodată, a fost premiată cea mai frumoasă ie, cel mai frumos costum popular/tradițional, cea mai frumoasă apariție feminină și cea mai frumoasă apariție masculină, precum și cea mai veche ie. În final, toată lumea s-a simţit bine şi participanţii au dovedit că tradiţiile populare şi viaţa modernă se pot împăca de minune.

Articole pe aceeași temă:

Timisorenii, invitati la o pedalare in ii si in costume populare



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor