În perioada 1-3 aprilie 2016 va avea loc cea de-a II-a ediție a concursului internațional Robot Engineering Contest (RoboTEC), organizat de către Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare), în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara și companiile din sfera IT&C. Scopul concursului este aprofundarea cunoștințelor și îmbunătățirea capacităților participanților în ceea ce privește crearea, programarea și testarea unui robot autonom.
Studenții vor fi evaluați în cadrul a patru probe: proba de urmărire a liniei, proba în care adversarul este împins în afara unui ring circular, proba de ieșire din labirint și proba liberă.
În cadrul ediției 2016 sunt așteptate 27 de echipe participante – un total de 51 de studenți și 7 mentori.
Programul de desfășurare pentru cele 3 zile este următorul:
Vineri, 1.04.2016
14:30 – Deschiderea oficială a proiectului – Biblioteca UPT 16:00 – Conferință embedded – Biblioteca UPT
Sâmbătă, 2.04.2016
10:00 – Line Follower – holul Electro UPT
15:00 – Freestyle – holul Electro UPT
17:00 – Maze – holul Electro UPT
Duminică, 3.04.2016
10:00 – Mini-sumo – holul Electro UPT
12:30 – Premierea – Biblioteca UPT
Informaţii suplimentare găsiți aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!