La Timisoara are loc Forumul Inovatorilor in Educatie

2Comentarii
La Timisoara are loc Forumul Inovatorilor in Educatie
Peste 300 de dascăli din întreaga ţară se află în aceste zile la Timişoara. Coordonatori de proiecte bazate pe tehnologia informaţiei, profesorii au venit în oraşul de pe malurile Begăi pentru a afla care sunt programele pe care le-au dezvoltat colegii lor alături de elevi.

Forumul Inovatorilor în Educaţie a ajuns la cea de-a IV-a ediţie. „Cu puţin efort şi multă muncă şi ajutor din partea colegilor reuşim să realizăm multe lucruri frumoase pe care le putem folosi la sala de clasă”, a spus Nuşa Dumitriu-Lupan, inspector de informatică în cadrul Ministerului Educaţiei. Ea şi-a exprimat încrederea în derularea acestui eveniment. „Forumul Inovatorilor reprezintă o concretizare în ceea ce înseamnă integrarea tehnologiei informaţiei în educaţia preuniversitară”, a completat aceasta.

La Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, unde are loc Forumul Inovatorilor, sunt programate vineri şi sâmbătă mai multe sesiuni de comunicare. Acestea vizează schimburi de experienţă între unităţile de învăţământ prezente în privinţa resurselor educaţionale virtuale. Cadrele didactice îşi vor destăinui viziunile lor vizavi de modul în care pot fi realizate orele de curs cu ajutorul tehnologiei. Profesorii adunaţi la Timişoara vor participa la sesiuni de mentorat, la ateliere de experimentare a diverselor aplicaţii destinate mediului educaţional şi alte activităţi.

Marin Popescu, inspector şcolar general în Timiş, a declarat că două sunt sursele succesului unei educaţii performante: „sursa parteneriatului, pentru că fără parteneri nu putem realiza un învăţământ de calitate, şi sursa inovaţiei care constă în pregătirea elevilor pentru viaţă şi pentru o societate aflată într-o continuă schimbare”.

M.M. Hojda



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor