La Pedagogic, clasa întâi a început cu o petrecere

3Comentarii
La Pedagogic, clasa întâi a început cu o petrecere
Timişoara - 75 de elevi în trei clase diferite au fost întâmpinaţi de învăţători cu diferite surprize. Aceştia au organizat jocuri şi o petrecere surpriză cu baloane şi muzică pentru cei mici în prima zi de şcoală.

La deschiderea oficială, unde a participat şi prefectul Ovidiu Drăgănescu, cei mai emoţionţaţi au fost elevii din clasele a V-a, 91 la număr şi cei dintr-a 9-a, 132 de boboci, în 4 clase diferite.
Şi în acest an la Pedagogic, adică Liceul Carmen Silva, uniforma e la modă, în toate clasele.

***

Gata vacanţa, începe şcoala!

15 septembrie 2008 marchează începutul unui nou an şcolar. Ziua, care pentru unii elevi marchează începutul studiilor, iar pentru alţii continuarea lor, este la fel de plină de emoţii. Anul şcolar 2008-2009 se va desfăşura pe parcursul a 35 de săptămâni de cursuri şi este împărţit în două semestre. Astfel că, semestrul I va începe în 15 septembrie 2008 şi se va încheia în 8 februarie 2009, fiind întrerupt de vacanţa intersemestrială (de iarnă) din 20 decembrie 2008 până în 4 ianuarie 2009. Semestrul II va debuta în 9 februarie 2009 şi se va încheia în iunie 2009. Pentru elevii din învăţământul primar şi cei din cel preşcolar va mai fi o vacanţă în primul semestru din 27 octombrie 2008 până în 2 noiembrie 2008. Din 11 aprilie 2009 până în 20 aprilie toţi elvii vor avea vacanţa de primăvară.

Nu doar elevii s-au pregătit pentru şcoală, ci şi preşcolarii care sunt înscrişi în grădiniţele de stat. Anul acesta au fost înscrişi in cele 399 de gradinite din judet in jur de 20 000 de prescolari,  remarcându-se o creştere a numărului de preşcolari din Timiş. A fost solicitată astfel o suplimentare cu aproximativ 15 grupe. Consiliul de Administraţie al IŞJ Timiş va discuta propunerea în cursul acestei săptămâni. Dacă rechizitele sunt cumpărate an de an de către părinţi, la capitolul manuale aceştia pot sta liniştiţi. Ele sunt deja repartizate în şcoli, mici probleme de livrare existând doar la cele pentru minorităţile naţionale.

Deschiderea oficială a noului an şcolar va avea loc la Lugoj, la Şcoala Eftimie Murgu (Cotu Mic) – a cărei construcţie a început în anul 1992 şi s-a finalizat în acest an -  în prezeţa conducerii Inspectoratului Judeţean Timiş şi a altor autorităti. În Timişoara singura universitate care îşi reia activitatea pentru cei 8000 de studenţi şi masteranzi în 15 septembrie este Universitatea de Ştiinţe Agricole Banatul.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor