La Jebel fetele stiu jocul

La Jebel fetele stiu jocul
„Jurăm pe acest pământ că vom cânta, că vom juca, că vom sări cât vom trăi şi Căluşelul îl vom păstra din generaţie în generaţie. Şi toată lumea să ştie că suntem căluşeri şi de viţă bănăţeni” cu un astfel de „jurământ” fiecare copil devine un adevărat căluşer. Desigur acest lucru este posibil, numai după repetiţii şi antrenamente numeroase.

Cei 45 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani care alcătuiesc în prezent Ansamblul Căluşerul din Jebel ştiu că tradiţia păstrată la români din vechime cere ca jocul să fie executat în exclusivitate de bărbaţi. Din pasiune şi cu mult devotament, fetele din Jebel demonstrează că nu sunt cu nimic mai prejos decât băieţii. Aşa se face că din cei 45 de componenţi ai ansamblului, mai mult de jumătate sunt fete. Faptul că ştiu să joace o dovededesc numeroasele premii obţinute de-a lungul timpului. Trei ani la rând Ansamblul Căluşerul din Jebel, a reuşit să obţină, după cum ne-a informat instructorul grupului Stoica Dănuţ, Marele Premiu al Festivalului Tinere Talente Bănăţene, iar în acest an copii au adus la Jebel premiul I.

Jocul Căluşarilor, care în zona Banatului se numesc Căluşeri, pare a fi unul dintre cele mai vechi şi mai complexe dansuri populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata căluşarilor se adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor, în afara satului, pe malul unei ape, unde depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a condiţiilor respectării purităţii rituale în perioada Rusaliilor. Pentru 10 zile ei trăiau într-un timp sacru. În această perioadă ei purtau un costum specific cu zurgălăi la picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau pe sub streşinile bisericilor pentru a fi feriţi de atacurile Rusaliilor. Ceremonialul cuprinde practici şi invocaţii magice, dansuri şi ritualuri executate de un grup de bărbaţi strict ierarhizat: Mut, Vătaf, Ajutor de Vătaf, Stegar şi Căluşari de rând.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !