La Dumbrăviţa vom avea trei semafoare şi un sens giratoriu

7Comentarii
La Dumbrăviţa vom avea trei semafoare şi un sens giratoriu
Dumbrăviţa. În cursul zilei de marţi, la sediul primăriei din Dumbrăviţa a avut loc o importantă întâlnire între reprezentanţii autorităţilor locale, cei ai furnizorilor de utilităţi (gaz, electricitate, telefonie, internet) şi cei ai CJT.

Discuţiile purtate au vizat reabilitarea părţii din drumul judeţean Timişoara Alioş Lipova care traversează comuna de la marginea Timişoarei. S-a încercat stabilirea traseelor tuturor utilităţilor, aflate în zona pe unde trece acest drum, aceasta pentru a se putea realiza o „hartă” a acestor reţele ce ar putea fi afectate de lucrările de reabilitare a carosabilului. Aceste lucrări, realizate în cea mai mare parte, s-au oprit exact înainte de intrarea în Dumbrăviţa dinspre Giarmata, în locul unde drumul se va intersecta cu viitoarea centură a Timişoarei. Această intersecţie a şi fost unul dintre motivele pentru care lucrările s-au oprit. La nivelul Consiliului Judeţean, în urma consultării primarului din Dumbrăviţa, s-a decis schimbarea soluţiei tehnice aprobate iniţial. Astfel, la intersecţia dintre drumul judeţean şi centură va fi organizată o giraţie, aceasta urmând să preia şi să „ghideze” traficul. De asemenea, în Dumbrăviţa vor fi amenajate trei intersecţii semaforizate, dintre care una la sediul primăriei şi una pe strada Fervenţia. În plus, drumul din Dumbrăviţa va fi extins, de la două la trei benzi, traficul de aici fiind deja foarte ridicat. Data limită de finalizare a lucrărilor va fi peste o lună, din acest motiv drumarii au solicitat urgentarea discuţiilor birocratice, la Dumbrăviţa lucrându-se deja la amenajări de şantier.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor