La deconcentratele timişene se va face treabă, indiferent de culoarea politică a şefului

1Comentariu
La deconcentratele timişene se va face treabă, indiferent de culoarea politică a şefului
Şefii deconcentratelor au fost luaţi la bani mărunţi în Colegiul Prefectural. Mircea Băcală, prefectul de Timiş, s-a întâlnit cu toţi şefii de deconcentrate pentru a le aduce aminte că trebuie să-şi facă datoria pe posturile pe care au fost numiţi, indiferent din care partid aflat la guvernare fac parte.


Conform dispoziţiei ministrului de
interne Dan Nica, prefectul va
răspunde pentru activitatea directorilor de
instituţii deconcentrate.
Dacă eu voi răspunde pentru ei, le-am spus
că şi ei au obligaţii faţă de
mine. Din acest moment ei nu se mai află sub
umbrela partidelor, ci trebuie să respecte
măsurile impuse de programul de guvernare
“,
spunea Băcală.


Verificările la deconcentrate au
demarat deja, prefectura a
început deja o serie de controale în
judeţ. În urma rezultatelor obţinute,
se vor trage concluziile despre situaţia de la
începutul mandatului, noii şefi nu se vor
mai putea lega de vechea moştenire primită de
la „exşii”.


Căldură mare, medici puţini


Un alt subiect abordat la Colegiul
Prefectural s-a referit la
caniculă. Deşi conform normelor legale
aceasta nu există, oamenii au început deja
să cadă pe stradă. Pentru a fi
pregătiţi când canicula va deveni
efectivă şi conform normelor legale, a fost
decisă stabilirea unei noi locaţii pentru
viitoarele puncte de prim ajutor, de această
dată în Badea Cârţan.


Se pare că ASP s-ar fi plâns că nu
dispune de destui medici pentru aceste puncte de prim
ajutor. Prefectul Băcală nu
s-a arătat prea fericit de idee şi a cerut ca
aceşti medici să fie asiguraţi, chiar
dacă e vorba şi de rezidenţi.

Marcel Hoster



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor