La Bruxelles se discută "cazul independenţei Kosovo"

Reactualizat la:
La Bruxelles se discută "cazul independenţei Kosovo"
Declararea unilaterală a independenţei Kosovo divizează Europa.

Potrivit unor surse diplomatice, se aşteaptă ca unele ţări, precum Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia, să recunoască noul stat, imediat după reuniune. Cu toate acestea, o declaraţie comună a Uniunii Europene nu este încă posibilă. Cel puţin şase state europene, printre care şi România, nu recunosc independenţa Kosovo. Discuţiile pe această temă continuă, însă. Miniştrii de externe ai Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles cu acest scop, în cadrul Consiliului de Afaceri Generale şi Relaţii Externe. Perspectiva europeană a întregii regiuni a Balcanilor este un element central al politicii externe a Uniunii şi va fi una dintre principalele teme de discuţii ale reuniunii.

Potrivit analiştilor, şefii diplomaţiilor europene vor încerca să afişeze o cât mai mare unitate de vederi, asigurând totodată Kosovo şi Serbia că au un viitor în Uniunea Europeană. Un reprezentant al preşedinţiei slovene a Uniunii afirma recent că miniştrii de externe se vor limita la a lua notă de schimbările petrecute în Kosovo. Şi această formulă, însă, se va dovedi greu de transcris pe hârtie, sub forma unei declaraţii comune.

În acelaşi timp, Marea Britanie ar urma să propună astăzi reprezentanţilor statelor membre să facă presiuni asupra Comisiei Europene pentru ca executivul comunitar să înceapă negocieri cu Kosovo, în vederea semnării unui Acord de Stabilizare şi Asociere. Acordul este considerat un pas decisiv pe calea aderării la UE, însă nu există unanimitate în privinţa acestei decizii, potrivit unor surse europene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !