La Balul filantropic Maria s-au strans 5.500 de euro pentru cantina sociala pe roti

De S.P.D.
La Balul filantropic Maria s-au strans 5.500 de euro pentru cantina sociala pe roti
Aproape 25.000 de lei s-au strâns la Balul Maria, eveniment monden și caritabil organizat, pentru a șasea oară, de filiala Timişoara a Serviciului de Ajutor Maltez în România. Titlul de Cavaler al balului a fost adjudecat de doctorul Kolozsvári Lajos, ilustru oftalmolog din Szeged, iar o gravură semnată de Csók István a fost licitată și vândută cu suma de 450 de euro. Banii adunați la eveniment vor fi destinați cantinei sociale cu transport la domiciliu, unul dintre cele mai generoase și durabile proiecte de ajutor derulate de SAMR Timișoara.

”Ediţia din 2013 a Balului Caritabil „Maria”, desfăşurată sâmbătă, 7 septembrie, la Sala Viena a Hotelului Timişoara, a avut un scop binecunoscut deja organizatorilor şi invitaţilor – caritatea. Cu patronajul balului ne-au onorat Contele Mikes Zsigmond din partea Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta şi prof. Maria Ritter, preşedinta Asociaţie Şvabilor Bănăţeni din Austria – Rumanienhilfe – Ried”, a declarat dr. Bárányi Ildikó Mária, președinta SAMR Timișoara .

Programul muzical al serii i-a avut în prim-plan pe maestrul Oschanitzky Péter, baritonul Christian Rudik şi solista Szlahotka-Szirbik Mónika.

”După programul artistic a urmat felicitarea doamnelor şi domnişoarelor cu numele de Maria. Georgeta Oprea, membră în Clubul Seniorilor Maltezi, a cântat Ave Maria pentru sărbătorite, după care a început dansul. Lucian Bologa şi Alina Emandi (grupa de adulţi Magnum Team Timişoara) au dansat vals lent şi vals vienez, apoi a urmat un moment disco fox din partea Clubului de Dans Just Dance Timişoara. În final, Denis Gabriel Cătălinoiu şi Andreea Maria Moldovan au făcut un adevărat show latino, dansând samba şi jive. Ei sunt dansatori sportivi la Magnum Team Timişoara, la categoria de vârstă 10-11 ani.

Cei prezenţi la Balul Caritabil au luat parte la licitaţia titlului de Cavaler al Balului Maria. Titlul, printr-o donație de 200 de euro, a revenit doctorului Kolozsvári Lajos, profesor al Clinicii de Oftalmologie din Szeged. Ceremonia de investire a fost condusă de vicepreşedintele SAMR, dr. Bárányi Ferenc.

A mai avut loc extragerea celor 150 de bilete câştigătoare la Tombola Balului, după care a urmat licitaţia lucrărilor de artă condusă de către Narcisa Mederle şi Iva Berghmann. Cea mai mare sumă licitată a fost cea de 415 de euro, pentru o gravură semnată de Csók István. Suma colectată în urma organizării evenimentului caritabil – 24.500 lei (aproximativ 5.500 de euro) – va fi folosită, aşa cum a fost anunţat, la înnoirea parcului de maşini destinat cantinei sociale cu transport la domiciliu, una dintre maşini fiind grav afectată.

„SAMR Timișoara le mulțumește tuturor acelora care au fost, sunt şi vor fi aproape de Crezul Maltez: activitatea în slujba nevoiaşilor şi obiectivele comune pentru care orice fel de angajament nu are preţ, ci doar valoare”, au relatat organizatorii balului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !