Cei doi au fost depistați în noaptea de marți spre miercuri în timp ce mergeau pe jos pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul României. Un echipaj de intervenție al poliției de frontieră a fost trimis în zonă pentru a-i reține pe suspecți.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt I. Bashkim şi I. Agron, cu vârste de 23, respectiv 34 de ani, cetăţeni din Kosovo, care au declarat că au încercat să intre ilegal în România, pe la frontiera verde, întrucât nu deţineau documente legale de intrare în ţară. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, spun oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!