Judo-ul timişorean a organizat, duminică, o demonstraţie de judo, în aer liber, în Piaţa Victoriei din Timişoara. Au participat 120 de judoka, cu vârste cuprinse între 3 şi 70 de ani. Organizatori ai acţiunii au fost ACS Judo Phoenix Timişoara alături de ACS ProMotrica Timişoara şi ACS Sentoki, de asemenea invitate au fost cluburile CSS Lugoj, Judoklub Lokomotiv Vârşeţ Serbia, respectiv C.S. Judo Ghioroc Arad.
Demonstraţia a fost deschisă de artiştii Petre Ionuţescu şi Gabriel Mafa pe acorduri de bucium, tulnic şi tobe. În inchiderea Open Air Judo Timişoara 2016, a cântat violonista Nada Petrov, am aflat de la Laurenţiu Jurcă, preşedintele ACS Judo Phoenix.
Citiți principiile noastre de moderare aici!