Judetul Timis se topeste la 41 de grade

De B.A.M.
Judetul Timis se topeste la 41 de grade
Judetul Timis se topeste la 41 de grade
Pe timişeni îi aşteaptă câteva zile deosebit de călduroase. Cel mai cald va fi vineri, când se vor înregistra şi 41 de grade Celsius, iar valul de căldură va fi urmat de ploi şi vijelii. Din cauza temperaturilor extreme ce se vor abate asupra judeţului, prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, a convocat, joi dimineaţa, o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.

În cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Eugen Dogariu a cerut instituţiilor din judeţ să fie pregătite pentru a interveni în caz de nevoie.

„În perioada 24-26 august, judeţul Timiş va fi sub cod portocaliu, cu temperaturi extreme până la 41 de grade Celsius şi de aceea astăzi a fost convocată o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât să ne asigurăm că fiecare instituţie implicată în aceste activităţi să fie pregătită pentru a interveni şi a preveni orice situaţie neplăcută”, a spus Dogariu.

Vestea bună este că, până acum, nu s-au înregistrat probleme deosebite în judeţ provocate de valul de căldură.

„În momentul de faţă nu sunt probleme, fiecare instituţie ştie ce are de făcut şi este pregătită pentru a interveni. În special ne interesează activităţile de prevenire în aşa fel încât să nu ajungem în situaţii dificile”, a mai spus prefectul judeţului Timiş.

Spusele sale sunt confirmate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, care, începând de miercuri, au reactivat punctele de prim ajutor în Timişoara şi Lugoj.

„Începând de ieri noi am activat punctele de prim ajutor pe perioada caniculei. Pe raza judeţului Timiş sunt cinci puncte de prim ajutor: patru în municipiul Timişoara şi unul la Lugoj. În cursul zilei de ieri cele mai multe solicitări au fost la punctul din Piaţa Badea Cârţan, urmat de Piaţa 700. Ca de obicei, însă, au fost puţine solicitări. La Operă am avut o singură solicitare. Pe toată perioada codului portocaliu şi galben aceste puncte vor fi deschise. În aceste puncte vor fi prezenţi asistenţi medicali care vor măsura tensiunea arterială şi vor acorda primul ajutor. Vor asigura apă potabilă şi, dacă este cazul, vor solicita ambulanţa”, a declarat directorul adjunct al DSP Timiş, Viorica Dumitru.

De asemenea, prefectul Eugen Dogariu a cerut DSP să colaboreze şi cu ONG-uri locale, cum ar fi Crucea Roşie, care ar putea deschide un nou punct de prim ajutor în Piaţa Unirii.

„Am cerut o colaborare a Direcţiei de Sănătate Publică cu ONG-uri şi reprezentanţi ai societăţii civile care pot să sprijine activitatea acestei instituţii, în special în privinţa punctelor de prim ajutor. Ne bazăm foarte mult şi pe voluntari, astfel încât să putem acoperi şi să oferim un număr cât mai mare de puncte de prim ajutor pentru cetăţeni”, a afirmat Dogariu.

Nu au fost uitate nici persoanele fără adăpost din Timişoara, care în aceste perioade de temperaturi extreme sunt în pericol.

„Perioade de caniculă au mai fost şi noi am colaborat foarte bine cu Poliţia Locală şi Primăria Timişoara astfel încât persoanele fără adăpost să fie monitorizate şi să fie duse într-un loc în care să beneficieze de ajutor”, a concluzionat Dogariu.

Cod portocaliu in Timis si judetele din vestul tarii



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase