Judecătorul Mircea Creţu a trimis poliţia pe capul Inform Media

207Comentarii
Judecătorul Mircea Creţu a trimis poliţia pe capul Inform Media
Agitaţie mare, joi, la sediile firmei noastre, puţin după ora 11.30, când în punctele de lucru din şase judeţe au venit echipe formate din poliţişti, criminalişti, angajaţi ai ORDA şi ai Gărzii Financiare. Peste tot s-a fluturat câte o autorizaţie de percheziţie.


Fără prea multe explicaţii, de fapt
aproape niciunele, ni s-a comunicat că
administratorii companiei sunt învinuiţi
într-un dosar penal, nr. 523/P/17.02.2009.
Autorităţile ne-au adus la
cunoştinţă că s-au efectuat unele
lucrări pentru acest dosar, iar în baza lor
au venit să caute. Ce? Rămâne un
mister. Poate doar un motiv de a pune bocancul în
gura presei Accesul nu le-a fost defel oprit, ba
dimpotrivă, au găsit deschidere totală.

Toată lumea sus, nu mai scrie
nimeni!


Probeleme au început să apară
când, nelămurit, administratorul prezent la
sediu l-a rugat pe subcomisarul Sorin Târziu
să îi explice anumite proceduri şi
să aştepte 15 minute până la
sosirea avocaţilor. Acesta a luat
rugăminţile Inform Media drept opunere
şi a atenţionat toţi angajaţii
aflaţi în birou să se
îndepărteze de calculator şi să se
legitimeze, apoi a solicitat intervenţia
mascaţilor pentru a aplana situaţia.
„A, deci vă opuneţi? Atunci chem
DPIR-ul!”, a strigat subcomisarul agitat.
Echipajul a venit prompt, dar s-a oprit la
câţiva metri de intrarea în sediu, a
staţionat o bucată de vreme, apoi a plecat.
Ciudat este că nimeni nu ne poate da
informaţii despre persoana care a autorizat
plecarea echipajului din curtea Poliţiei
Timiş, pentru că din informaţiile
noastre acesta poate interveni doar în urma unui
ordin scris de la şeful IPJ Timiş,
Săndel Palade. Contactat telefonic astăzi,
comisarul şef Săndel Palade ne-a declarat
că responsabil de acţiunea orchestrată
este comisarul şef Gheorghe Popescu, adjunct la
IPJ Timiş, şi dacă cineva a autorizat
prezenţa mascaţilor el trebuie să
ştie amănunte. Şeful poliţiei a mai
spus că, din câte ştie, echipajul DPIR
era într-o altă misiune, prin apropiere.
În tot acest timp, cealaltă echipă de
control, aflată la biroul de pe Eugeniu de Savoya,
ne-a poftit clienţii afară şi a interzis
angajaţilor să vorbească între ei,
mai mult l-a poftit afară pe redactorul şef
al www.tion.ro şi Timiş Expres cu adresarea
„Bai, ieşi afară!”. Surprinderea
ne-a fost şi mai mare pentru simplul fapt că
nu ni s-a comunicat cine a făcut plângerea
penală şi de ce judecătorul Mircea
Creţu a semnat cu atâta
uşurinţă autorizaţia de
percheziţie. Procurorul care a instrumentat cazul,
d-na Miculescu, ar fi putut să sune la sediu,
să contacteze oricare dintre cei doi
administratori care au cetăţenie
română şi domiciliul în
Timişoara, pentru a solicita informaţiile
căutate de organele care au efectuat
percheziţia. Nu am reuşit să aflăm
până la această oră dacă
petentul, adică cel care a depus plângere
împotriva administratorilor Inform Media SRL, a
fost chestionat, dacă s-a verificat în ce
bază se face aşa uşor o plângere
penală.

Cu greu, dar am ieşit pe
piaţă


Menţionăm că întreaga activitate a
editorilor online şi a redactorilor de pe
ştiri a fost îngreunată, ba chiar
oprită pentru mai multe ore. Având în
vedere desfăşurarea impresionantă de
forţe din toate birourile noastre – în
Timişoara la punctul de lucru au fost 7 oameni ai
legii, iar la sediul de la Tipografie au fost 13,
să nu mai vorbm de cei din Reşiţa, Cluj,
Satu Mare, Oradea şi Deva -, tindem să credem
că scopul raidului a fost oprirea
activităţii. Ne întrebăm cine are
de câştigat daca ziarele IM nu ies pe
piaţă câteva zile. Potrivit proceselor
verbale semnate, percheziţiile au durat 7 – 8 ore
în fiecare punct de lucru. Nu dorim să fim
mai presus de lege, dorim doar să aflăm de ce
s-a considerat necesară o asemenea
desfăşurare de forţă, demnă de
comparat cu razia de miercuri, în urma
căreia 11 interlopi au fost arestaţi, oameni
acuzaţi că au comis tâlhării,
jafuri, tentative de omor şi alte asemenea acte.
Să fie şi jurnaliştii la fel de
periculoşi?

Redactia

redactie@informmedia.ro



207Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor