Judecat pentru italianul ucis

11Comentarii
Judecat pentru italianul ucis
Judecat pentru italianul ucis
ARAD – Dosarul italianului ucis în 2003 a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu autorul în arest.

Bărbatul acuzat că a ucis, pe 20 iulie 2003, pe italianul Rinaldi Rinaldo Vittorio, care locuia la Arad, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în stare de arest preventiv, pentru omor deosebit de grav. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Arad.

Crima a survenit în urma unui conflict între Rinaldi Rinaldo Vittorio şi Gheorghe Toma. Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au stabilit că, în timp ce se afla în locuinţa din Arad a italianului Rinaldi Rinaldo Vittorio, pe fondul unui conflict, Gheorghe Toma i-a aplicat acestuia multiple lovituri cu un cuţit în zona capului şi toracelui, lovituri care i-au provocat leziuni traumatice, în urma cărora a decedat.

Pentru o femeie

“Din probele administrate a rezultat că victima şi inculpatul se cunoşteau, datorită preocupărilor comune de cunoaştere a unor tinere pe care şi le prezentau reciproc în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu acestea”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În comunicat se arată faptul că conflictul a pornit după ce italianul i-a spus lui Gheorghe Toma că este nemulţumit de una din fetele pe care românul i-o adusese.

“În acest context pe parcursul discuţiei, victima i-a răspuns inculpatului că dispune de tinere mai frumoase decât cele care i-au fost prezentate de interlocutor, fapt ce i-a stârnit acestuia o stare de furie exagerată, culminând cu atacul iminent cu un cuţit pe care-l avea asupra sa”, indică procurorii.

Autorul infracţiunii a fost stabilit după o serie de expertize, rapoarte medico-legale, profile genetice etc.

A.B.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor