Johannis, dispus să-şi scrie demisia în alb din funcţia de premier pentru o renegociere după alegeri

4Comentarii
Johannis, dispus să-şi scrie demisia în alb din funcţia de premier pentru o renegociere după alegeri
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat miercuri că ar fi dispus să-şi scrie demisia în alb pe care s-o înainteze imediat după alegeri şi să negocieze păstrarea sa în funcţie după scrutinul de la prezidenţiale, menţionând că nu se “ţine într-un scaun” la fel de bun pentru altcineva.

Întrebat într-o emisiune la Realitatea TV dacă ar fi dispus, în cazul în care devine premier să semneze o demisie în alb, pe care să o activeze imediat după alegeri, Johannis a spus că ar face acest gest dacă ar şti că acest lucru ar duce la rezolvarea crizei. ”Da, sunt dispus să fac aşa ceva, exact cum sunt dispus oricum, ipotetic vorbind, dacă ajung prim ministru înainte de 7 decembrie, după 7 decembrie, când se cunoaşte rezultatul să rediscut toată chestiunea. Este oferta pe care am făcut-o din capul locului majorităţii care m-a propus. Nu vreau să fiu absurd şi nici nu am de gând să mă ţin de un scaun care probabil este la fel de bun şi pentru altcineva. Deci dacă în asta ar sta rezolvarea crizei în momentul de faţă, cu mare plăcere, cum să nu?”, a declarat el.

Johannis a recunoscut însă că şansele sale de a deveni premier înainte de alegeri sunt scăzute. “Pe zi ce trece, opiniile se polarizează mai mult. Este clar că şansele mele să devin premier înainte de alegeri sunt foarte mici”, a spus el.

Primarul sibian a  respins pe de altă parte acuzaţiile preşedintelui că nu ar dori, ca exponent al PSD şi PNL, continuarea acordului cu FMI. “Da, sunt de acord”, a spus el.

“Trăiesc cu impresia că Guvernul este condus de un singur om, dar nu cred că acel om trebuie să facă toată treaba şi să citească toate acordurile. Cred că partea cu FMI-ului este mai degrabă în curtea ministrului finanţelor”, a mai comentat Johannis, cu referire la acuzaţia adusă de Traian Băsescu că nu ar şti să se ocupe de relaţia cu FMI. Primarul a catalogat acest reproş drept “fără substanţă”.

Johannis a refuzat să-şi exprime o părere despre Legea pensiilor sau despre relaţia cu FMI. “Nu vreau să intru în detalii pentru că nu am nicio calitate oficială în formarea Guvernului (…) Nu doresc să intru în aceste detalii. Nici cele legate de FMI, nici cele legate de pensii, nici cele legate de legea salarizarea unice. Am un punct de vedere foarte clar în toate aceste chestiuni, însă nu vreau să dau o temă suplimentară în discuţia publică. Atâta vreme cât eu n-am nicio calitate oficială în formarea acestui Guvern, nu am ce comenta în toate aceste chestiuni. Punctul meu de vedere, în acest moment, nu este atât de relevant. Nu cred că este momentul nici să prezint o listă de miniştri, nici să fac o referire sau apreciere la un posibil program de guvernare”, a mai declarat el.

Klaus Johannis a spus că nu are niciun regret că a intrat în negocieri cu partidele. “A fost evident că unii vor încerca să găsească nod în papură şi alţii vor încerca să mă promoveze. Nu este nicio problemă”, a încheiat el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul public de televiziune, că nici dacă Klaus Johannis ar avea cu 100 de voturi mai mult în Parlament decât cele obţinute deja prin declaraţia de susţinere nu ar fi “impresionat” şi nu l-ar fi desemnat premier.

“Am să vorbesc de soluţia alternativă pe care o susţin partidele coalizate în alianţa aceasta ad-hoc. Domnul Johannis s-a prezentat ca fiind omul liberalilor în faza iniţială, pe urmă îmbrăţişat şi de PSD şi de UDMR. Eu ştiu un lucru şi scuzaţi-mă că intru în detaliile gândirii mele în desemnarea candidatului, PNL a fost partidul care a întrerupt acordul stand-by preventiv pe care România l-a avut, l-a întrerupt Călin Popescu Tăriceanu în 2005, deci liberalii nu cred în relaţia cu Fondul”, a spus Băsescu, arătând că demersul liberailor din 2005 a vizat de fapt ieşirea desub supraveghere pentru ca Guvernul să facă “ce vrea”.

Preşedintele a arătat că liberalii s-au opus şi când s-a pus problema acordului cu FMI după adâncirea crizei, arătând că deşi el însuşi a susţinut, în faţă iniţială, că nu este nevoie de un acord cu Fondul, a revenit asupra deciziei când a primit estimările specialiştilor, care clamau necesitatea unui asemenea demers.” Am greşit când am spus că nu avem nevoie de acord cu Fondul.(..) Liberalii şi acum sunt împotriva acordului”, a spus Băsescu, arătând că  Klaus Johannis încă nu a vorbit nimic despre soluţiile economice. “Acum e prea târziu. Ce să cred eu despre un om susţinut de PNL, care a întrerupt acordul stand-by cu Fondul în 2005, iar acum nu a fost de acord cu împrumutul?”, a arătat preşedintele.

Întrebat dacă în cazul în care Johannis ar clama acum importanţa acordului cu FMI ar exista posibilitatea ca preşedintele să revină asupra nominalizării sale, Băsescu a atătat că ne aflăm deja într-o procedură constituţională cu premierul desemnat Lucian Croitoru.

“Eu aş fi vrut ca orice candidat la funcţia de prim-ministru să fie conştient de acest lucru (importanţa acordului cu FMI-n.r.) şi să o spună public”, a spus Băsescu, remarcând că Johannis nici măcar nu a citit acordul cu FMI. Băsescu a subliniat că este nevoie de o alternativă credibilă la premierul Emil Boc, nu o presoană care nu ştie nimic despre FMI şi acordul încheiat de România.

Mai mult, Băsescu a mai adus un argument împotriva lui Johannis- primarul Sibiului “a devenit şi exponentul PSD”. “Nu mai vorbim că PSD a lucrat legea salarizării dar e împotriva ei, a lucrat legea pensiilor, a plecat de la guvernare şi acum e împotriva ei”, a acuzat Băsescu.

“Acest om nu a spus nimic despre problemele actuale ale României, vreau să ne fie foarte clar, faptul că a venit ca exponent în principal al PNL care a atacat toate legile pentru care noi ne-am obligat în relaţia cu Fondul, mi-a creat un semn de întrebare foarte mare. Cred că toate aceste argumente limpezesc de ce nici cu 50 de voturi mai mult sau 100 dacă aveau nu mă impresionează”, a explicat preşedintele argumentele care l-au determinat să nu ia în considerare propunerea majorităţii parlamentare, desemnarea lui Klaus Johannis pentru conducerea Guvernului.

Sursa: Newsin



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor