Premiul a fost oferit de Consiliul Județean Timiș și a fost înmânat de Marius Giura, președintele Fundației Culturale Jazz Banat. Acesta reprezintă o recompensă a meritelor aduse jazz-ului timișorean în România și străinătate.
La începutul lui 2016 JazzyBIT a lansat un nou album, „Horizon”, apoi urmând un turneu în 13 orașe din România și Ungaria. De asemenea, anul acesta formația timișoreană a fost prezentă și în cadrul unor evenimente precum: Gărâna Jazz Festival, Untold Festival sau Festivalul Internațional de Jazz de la Praga, în renumitul Reduta Jazz Club, pe aceeași scenă unde Miles Davis a cântat de mai multe ori în mileniul trecut.
Ce urmează pentru JazzyBIT? În primul rând aniversarea a 5 ani de activitate, eveniment care se va sărbători la Timișoara. Concertul va avea loc pe 2 februarie 2017, în Club30, exact la 5 ani după ce JazzyBIT a urcat pe scenă pentru prima dată.
Foto: JazzyBIT
Citiți principiile noastre de moderare aici!