Jazz cu Gyárfás si Man, la Teatrul Maghiar Timisoara

Jazz cu Gyárfás si Man, la Teatrul Maghiar Timisoara
Muzicienii Gyárfás István şi Alex Man sunt protagoniştii concertului extraordinar de jazz pe care Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara îl organizează în data de 26 noiembrie, de la ora 20:00, în Sala Mare a teatrului.

Gyárfás István este unul dintre cei mai bine cotaţi chitarişti de jazz din Ungaria. Absolvent al Facultăţii de Jazz din cadrul Universităţii de Muzică „Liszt Ferenc”, Gyárfás cântă în stilul lui Wes Montgomery. Concertele cu propria trupă i-au adus nenumărate succese în Austria, Danemarca, Germania şi România. Amatorilor de jazz din România, István Gyárfás le este binecunoscut din colaborările scenice cu Béla Kamocsa, Johnny Bota sau Teodora Enache.

Alexandru Man a câştigat de curând premiul „Revelaţia anului”, acordat de Fundaţia Muzza. Este absolvent al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, unde a studiat chitară jazz, iar în prezent numele său este asociat cu Departamentul de Jazz al Universităţii de Muzică din Bucureşti. Colaborează frecvent cu Sorin Romanescu, Luiza Zan, Pedro Negrescu sau Johnny Bota.

„Colaborarea dintre cei doi artişti este un eveniment special şi îndrăzneţ în lumea jazzului”, subliniază orgnizatorii evenimentului.

Biletele se pot procura de la Agenţia de bilete a Teatrului Maghiar (Timişoara, str. Alba Iulia nr. 2, telefon: 0356-450.606), la preţul de 8 lei.

S.P.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !