Jafuri la comandă, în UE

7Comentarii
Prostituţie
Prostituţie
TIMIŞOARA – Prostituţie, şantaj şi furturi… organizate de la distanţă, de două familii din Timiş.

Doi fraţi din Buziaş, împreună cu nevestele lor, au organizat şi condus o adevărată gaşcă de tip mafiot. Ei aveau în subordine peste 20 de persoane, toate împrăştiate în principalele state din Europa. Clanul din Buziaş a intrat în afaceri cu prostituate încă din 2003, când a racolat şi exploatat sexual mai multe tinere în suburbiile Parisului. Ulterior, în reţea au mai fost introduşi 20 de indivizi, specializaţi pe spargeri şi furtul obiectelor electronice.

Ultimele patru persoane trimise la furat în ţări din UE au fost racolate şi transportate în străinătate în cursul lunii noiembrie 2006. Membrii grupării se ocupau cu furturi de produse electronice, numai din societăţi comerciale, depozite sau sedii de firme, chiar camioane sau trenuri, în special din Italia, Franţa, Belgia, Luxemburg, Germania, Olanda.

Marfa furată era depozitată la o reşedinţă din Germania, de unde, periodic, componentele erau aduse în România şi valorificate prin ziarele de mică publicitate. La începutul acestei săptămâni, poliţişti, procurori şi ofiţeri de la BCCO Timişoara au descins la câteva adrese din Buziaş, de unde au ridicat aparatură electronică în valoare de peste 60 000 de euro, diferite sume în bani, precum şi 50 de cartuşe pentru arme cu percuţie letală. Cei patru coordonatori ai grupării au fost arestaţi preventiv, în cursul zilei de miercuri, pe 29 de zile, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi alte infracţiuni.

Sabin Cercel



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor