Italienii se retrag din Irak

Italienii se retrag din Irak
Italia îşi va retrage toţi militarii din Irak până la sfârşitul acestui an. Anunţul a fost făcut astăzi de şeful diplomaţiei de la Roma, Massimo d’Alema, aflat în vizită la Bagdad. În prezent, Italia are în Irak 2700 de soldaţi, majoritatea desfăşuraţi în sud, la Nassyiria.

Contingentul a fost trimis în iunie 2003 de către fostul premier Silvio Berlusconi, aliat de încredere al preşedintelui american George W. Bush. Încă din campania electorală, coaliţia de stânga, condusă de Romano Prodi, a promis că va retrage toţi militarii din Irak. Primele discuţii despre o posibilă retragere au apărut după răpirea jurnalistei Giuliana Sgrena, pentru a cărei eliberare a fost nevoie de intervenţia unui comando al serviciilor secrete.

În timpul operaţiunii, un agent italian a fost împuşcat, din greşeală, de soldaţii americani. Opinia publică italiană a fost în permanenţă împotriva participării la intervenţia militară din Irak, mai ales că din 2003 încoace peste 30 de soldaţi italieni au fost ucişi. Noul ministru de externe, Massimo D’Allema a anunţat, la Bagdad, că misiunea italiană se va încheia în următoarele luni.

Retragerea va avea loc treptat, astfel încât să nu se creeeze un vid de securitate în provincia Dhi Qar, din sud. Principala bază italiană se află în capitala provinciei, Nassiriyah. Primii 1100 de soldaţi vor fi retraşi în cursul lunii iunie.

Şeful diplomaţiei de la Roma a precizat că guvernul italian va colabora cu noua putere irakiană la nivel politic şi economic. Vizita în Irak are loc la două zile de la un atentat, în care un soldat italian a murit, iar alţi patru au fost răniţi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor