Istoricul crizei nucleare nord-coreene

Reactualizat la:
Bombă
Bombă
Criza nucleară nord-coreeană s-a acentuat în 2003. Doi ani mai târziu, Phenianul a anunţat că deţine mai multe bombe atomice, iar acum mai puţin de o săptămână, liderii Coreeei de Nord au ateţionat asupra faptului că vor efectua un test nuclear.

În 1993, Phenianul a refuzat să permită accesul inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la două facilităţi suspectate că desfăşoară activităţi nucleare.

Nouă ani mai târziu, oficialii nord-coreeni au declarat că vor deschide reactorul de la Yongbyon, vor demonta dispozitivele de supraveghere ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi îi vor expulza pe toţi inspectorii agenţiei.

Luna următoare, în ianuarie 2003, Coreea de Nord şi-a anunţat retragerea din Tratatul de non-proliferare nucleară. În aceeaşi lună, regimul de la Phenian a anunţat că deţine arme nucleare pe care plănuieşte să le testeze sau să le transfere altor guverne.

În august 2003, debutează la Beijing negocierile în şase între Coreea de Nord, Coreea de Sud, China, Japonia, Rusia şi Statele Unite. A doua rundă a negocierilor în şase are loc tot la Beijing, în februarie 2004, iar a treia în iunie acelaşi an. Statele Unite au promis Coreei de Nord ajutoare economice şi garanţii de securitate în schimbul renunţării la programul nuclear. În februarie 2005, însă Ministerul de Externe de la Phenian a anunţat că deţine deja mai multe bombe atomice şi că se retrage de la masa negocierilor.

La 19 septembrie 2005, la finalul unei runde de negocieri maraton, cele şase părţi implicate în discuţii semnează o declaraţie comună: Coreea de Nord acceptă să renunţe la programul nuclear în schimbul ajutoarelor economice.

În luna iulie a acestui an, Coreea de Nord a testat şapte rachete, printre care şi una de tip Taepodong-2, cu rază lungă de acţiune, capabilă să atingă Statele Unite.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !