Istoria se repetă la Timişoara

9Comentarii
Istoria se repetă la Timişoara
TIMIŞOARA. Cuvintele de ordine printre fanii alb-violeţi sunt consternare şi dezamăgire. Venit la Timişoara cu surle şi trâmbiţe, promisiunile atotputernicului formaţiei timişorene – Marian Iancu – s-au transformat, peste noapte (negocierile dintre conducerea clubului timişorean şi şefii „câinilor” s-au derulat în toiul nopţii la Arad), în minciuni amăgitoare pentru cei care iubesc culorile alb şi violet.

Dintr-o singură mişcare, afaceristul bucureştean a renunţat la Mansour, cel mai vechi fotbalist din lotul Politehnicii şi la Gabriel Torje, imaginea fotbalului timişorean din ultimii ani. Marian Iancu nu are de gând, însă, să se oprească aici. După ce a întărit Dinamo Bucureşti cu doi dintre cei mai reprezentativi fotbalişti timişoreni, Iancu negociază în prezent cu Steaua Bucureşti cedarea lui Artiom Karamian, cel mai valoros jucător de la Poli în primele 19 etape ale sezonului actual. Aceste ultime tranzacţii au avut darul de a-i irita şi pe majoritatea suporterilor timişoreni, aceştia aducându-şi aminte cu groază de Claudio Zambon, italianul de tristă amintire care a pus pe butuci clubul timişorean. La fel ca şi în anul 2002, când Zambon a mutat echipa la Drăgăşani, nicio oficialitate locală nu are vreo reacţie vizavi de gestul de neînţeles al lui Iancu de Bucureşti, chiar dacă, până nu de mult, unii oficiali din Primăria Timişoara sau CJT îl ridicau în slăvi.
Cosmin Bradu



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor