Ironie pentru prime-time-urile televiziunilor americane. Supranumite oscarurile TV, cele mai mici audienţe din istorie

Ironie pentru prime-time-urile televiziunilor americane. Supranumite oscarurile TV, cele mai mici audienţe din istorie
Cea de-a 70-a ediţie a galei Primetime Emmy Awards – Oscarurile televiziunii americane -, care a avut loc luni seară, la Los Angeles, a avut cele mai mici audienţe din istorie, potrivit Reuters.

Cea de-a 70-a ediţie a premiilor Primetime Emmy, care a durat trei ore şi a fost prezentată de vedetele emisiunii “Saturday Night Live” Colin Jost şi Michael Che, a oferit mai multe surprize, de la o cerere în căsătorie la glume politice şi câştigători neaşteptaţi.

Evenimentul, transmis de postul NBC, a fost, însă, urmărit, în medie, de 10,2 milioane de telespectatori, cu 11% mai puţini decât anul trecut (11,4 milioane de telespectatori), potrivit cifrelor furnizate de compania Nielsen.

NBC a transmis, însă, că şi galele Oscar şi Grammy de anul acesta au avut audienţe în scădere.

Galele Emmy au cunoscut o scădere a audienţelor în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi fani orientându-se spre social media pentru a afla câştigătorii şi pentru a urmări momentele cheie în perioadele lor de relaxare.

Nici cuplul de prezentatori de anul acesta nu a reuşit să câştige atenţia fanilor. Publicaţia specializată Variety a fost de părere că aceştia “nu au reuşit să ridice nivelul de energie din încăpere sau să pretindă că aceasta le-ar aparţine”, iar The Hollywood Reporter a scris că gala a fost un “episod balonat al emisiunii «Saturday Night Live»” şi i-a criticat pe Jost şi Che pentru “un monolog banal”, fiind de părere că actorii “nu s-au potrivit evenimentului”.

Marii câştigători ai galei de anul acesta au fost fantezia epică HBO “Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, care a primit trofeul pentru cel mai bun serial dramă, şi producţia Amazon “The Marvelous Mrs Maisel”, desemnată cel mai bun serial de comedie.

Premiile Primetime Emmy sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences, recompensând excelenţa programelor de televiziune americane difuzate în prime time. Decernate în premieră în 1949, distincţiile au fost mult timp cunoscute sub denumirea de “premiile Emmy”, până la apariţia Daytime Emmy Awards, acordate pentru prima oară în anii 1970, iar cuvântul “primetime” a fost atunci adăugat în titulatura lor oficială, pentru a elimina posibilitatea unor confuzii între cele două trofee.

Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotaţie, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii – CBS, ABC, NBC şi FOX.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !