Iris a revenit pe scenele bucureştene, aducând "paradisul muzicii rock"

1Comentariu
Iris a revenit pe scenele bucureştene, aducând "paradisul muzicii rock"
Peste 8.000 de fani au asistat, joi seara, la primul concert în Bucureşti al trupei Iris, de la recuperarea solistului Cristi Minculescu după operaţia de transplant de ficat din luna martie, spectacol emoţionant pentru public, cu cele mai cunoscute melodii ale trupei din cei 30 de ani de activitate.

Concertul trupei Iris a început în jurul orei 20.00, când Sala Polivalentă era deja plină. Timp de două ore, publicul a cântat, a aplaudat şi s-a manifestat zgomotos, de la cei mai mici, copii de patru ani veniţi cu părinţii la concert, la persoane în vârstă, de 60 de ani. Printre spectatorii de toate vârstele, îmbrăcaţi în stil “rock”, cu blugi şi tricou, au fost şi numeroase persoane îmbrăcate “office”, care au venit de la birou direct la concertul Iris. Fanii înrăiţi au adus bannere cu numele melodiilor consacrate ale trupei.

Concertul a fost completat de efecte pirotehnice, show-uri de lasere şi de imagini proiectate pe trei ecrane gigantice. Astfel a început spectacolul, cu o serie de imagini cu membrii trupei Iris de-a lungul timpului, din concerte şi videoclipuri. “Bine aţi venit în paradisul muzicii rock” a fost mesajul de întâmpinare pentu public afişat pe ecran.

La intrarea pe scenă, solistul Cristi Minculescu a rostit celebra frază “Bună seara prieteni!”. După fiecare trei melodii, Minculescu a ieşit de pe scenă, iar fiecare dintre membri trupei a avut propriul moment solo cu publicul, timp de o melodie, când numele fiecăruia dintre ei – Relu, Valter, Nelu, Boro şi Cristi – a fost afişat pe ecrane. Prin faptul că fiecare dintre ei a avut momentul său cu publicul, membrii Iris au marcat revenirea pe scena bucureşteană.

Cristi Minculescu, într-o formă foarte bună, a dedicat melodia “Vino iar” soţiei sale, cerând publicului să cânte alături de el pentru aceasta. La momentul său cu publicul, solistul a interpretat melodia “Nu mă uita”.

Un moment emoţionant a fost marcat de melodia “Vis pierdut”, pe parcursul căreia ecranele gigantice au afişat imagini ale artiştilor plecaţi dintre noi, fotografiile lui Michael Jackson, Laura Stoica, Adrian Pintea, Moţu Pitiş, Curt Kobain şi Teo Peter stârnind reacţii zgomotoase din partea publicului emoţionat.

Înainte de melodia “Ultima toamnă” Cristi Minculescu a spus publicului că aceasta nu este ultima toamnă pentru ei. Membrii Iris au cerut publicului să fie cât mai activ, deoarece în sală s-a filmat pentru următorul DVD al trupei.

Când Iris a părăsit scena, publicul a reacţionat, chemându-i înapoi pe scenă, scandânu-le numele şi aplaudând. Astfel, cei cinci au revenit pe scenă şi au cântat “Floare de Iris” şi ”Strada ta”, melodie marcată printr-o ploaie de confetti. La sfârşitul concertului, toboşarul a aruncat beţele în public pe ritmurile melodiei ”We are the champions”.

Cu ocazia concertului din Capitală, trupa a lansat şi integrala cu cele 20 de albume ale trupei – 19 pe CD şi un DVD live, care conţine concertul “Atheneum”. Box-ul cu cele 20 de albume a fost pus în vânzare în timpul concertului, la preţul de 300 de lei.

Trupa Iris, în formula reîntregită după recuperarea post-operatorie a solistului Cristi Minculescu, a reluat seria concertelor pe 18 iulie, la Şimleul Silvaniei. Iris va lansa un nou album în toamna anului 2010, care va conţine în jur de 14 piese.

Trupa Iris, care îl are ca solist pe Cristi Minculescu din anul 1980, este considerată un simbol al rock-ului autohton. În 2007, la împlinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu şi colegii săi au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu. Iris a debutat în 1977 cu albumul “Iris I”. Au urmat “Iris II”(1987), “Iris III – Nu te opri”(1988), “Iris IV” (1989), “1993”, “The Best Of” (1993), “Luna Plină” (1997), “20 De Ani” (1997), marcand anii de activitate ai trupei, “Mirage” (1998), “2000”, “Athenaeum” (2000), “Mătase albă” (2001), “4Motion” (2003) şi “Iris Maxima” în 2005.

Sursa: Newsin



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor