Iris a cântat pentru pacienţii de la secţia de reanimare a Spitalului Judeţean din Timişoara

1Comentariu
Iris a cântat pentru pacienţii de la secţia de reanimare a Spitalului Judeţean din Timişoara
Cristi Minculescu şi compania au urcat duminică seara pe scena amenajată la Sala Olimpia, în cadrul celui de-al doilea concert „Împreună pentru viaţă”. Fondurile obţinute în urma evenimentului vor fi folosite pentru a ajuta bolnavii internaţi la secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean. 

Cu cinci ani în urmă, Cargo cânta la Timişoara „Împreună pentru viaţă”. Anul acesta, cei care au întreţinut publicul au fost cei de la Iris, în special pentru a-i mulţumi doctorului Dorel Săndesc, cel care conduce secţia de ATI a Spitalului Judeţean, pentru sprijinul pe care i l-a acordat lui Cristi Minculescu anul acesta, când a suferit transplantul de ficat. „Este un concert extraordinar, în primul rând pentru că are loc într-un an în care Cristi şi soţia sa au trecut printr-o încercare deosebit de grea şi, totuşi, la doar câteva luni după, Cristi poate urca pe scenă”, spunea înainte de concert doctorul Săndesc.

Deşi s-a desfăşurat chiar în seara alegerilor, recitalul a atras un public numeros, care a fredonat şi a simţit muzica alături de membrii trupei. Banii strânşi de pe urma concertului vor fi folosiţi pentru a moderniza saloanele şi a achiziţiona aparatură specifică secţiei de ATI.

Alexandra Pleşa



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor