“În data de 06.10.2016, în jurul orei 00.05, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicolau Mare, care executa misiune de supraveghere pe direcţia localităţii Valcani, a observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o persoană care se deplasa, pe jos, peste câmp, dinspre Serbia spre România. Imediat poliţiştii de frontieră, în cooperare cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara, au declanşat o acţiune specifică, fiind depistată o persoană, care a fost preluată şi transportată la sediul sectorului pentru cercetări”, au transmis polițiștii de frontieră timișeni.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că persoana în cauză este cetăţean iranian, de sex masculin, cu vârsta de 46 ani. El a declarat că a trecut frontiera pe jos din Serbia în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe, pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie, au mai transmis polițiștii de frontieră din Timiș .
Citiți principiile noastre de moderare aici!