Irakieni prinsi in timp ce incercau sa treaca ilegal frontiera

3Comentarii
Irakieni prinsi in timp ce incercau sa treaca ilegal frontiera
Poliţiştii de frontieră din Timiş au prins, cu ajutorul aparatelor de termoviziune, trei irakieni de etnie kurdă care încercau să treacă ilegal frontiera României cu Ungaria.

Poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare i-au depistat pe cei trei irakieni în timp ce se îndreptau pe jos spre frontiera cu Ungaria. Cu ajutorul aparatelor de termoviziune i-au monitorizat pe cei trei până când au ajuns în apropierea graniţei, iar apoi i-au reţinut şi i-au condus la sediu pentru verificări.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că irakienii, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani au ajuns în zona frontierei cu un taximetru, iar de acolo şi-au continuat călătoria pe jos cu intenţia de a ajunge în Ungaria, iar mai apoi într-un stat din vestul Europei.

Cei trei au fost acuzaţi de tentativă de trecere ilegală a frontierei.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor