Ion Simion, pus în liberate

Ion Simion, pus în liberate
Fostul director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Hunedoara, Ion Simion a fost pus în libertate, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce instanţa a decis, în data de 13 februarie, arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.

Simion este cercetat pentru abuz în
serviciu contra intereselor publice în formă
calificată şi fals intelectual. În urma
recursului făcut de Simion,
Tribunalul Hunedoara a decis
înlocuirea arestului preventiv cu obligaţia de a
nu părăsi ţara pe durata procesului. Fostul
director DADR Hunedoara este cercetat
în trei dosare de corupţie. Primul vizează
perioada 1 ianuarie 2007 – 1 februarie 2008 în
care este acuzat că a efectuat peste 16 mii de
kilometri cu autoturismele instituţiei în
interes personal. În al doilea
dosar, Simion este acuzat
că şi-a plătit sieşi şi altor
angajaţi diferite sume de bani cu titlul de premii
şi ore suplimentare, pentru care nu există
documente justificative, iar în al treilea
dosar, acesta a fost trimis în
judecată pentru abuz în serviciu. Prejudiciul
adus de Ion Simion Ministerului
Agriculturii se ridică la peste 600 de mii de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !