Iohannis nu o revocă pe Kovesi de la şefia DNA. Tudorel Toader, vom sesiza Curtea Constituţională

De Bihon.ro
Reactualizat la:
Iohannis nu o revocă pe Kovesi de la şefia DNA. Tudorel Toader, vom sesiza Curtea Constituţională
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut luni, 16 aprilie, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni, în care a anunțat că nu va da curs cererii de revocare din funcția de procuror șef DNA a Laurei Codruța Kovesi.

„La jumătatea lunii februarie, ministrul Justitiei mi-a trimis o propunere de revocare a procurorului şef al DNA, împreună cu raportul activităţii manageriale a DNA. După cum probabil vă aminţiţi, după ceva timp, la mijlocul lunii martie, mi-a fost înaintat şi avizul CSM, care a ajuns la cu totul altă concluzie decât a domnului ministru. Avizul CSM a fost unul negativ. El nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, adiţional, chiar dacă avizul nu obligă, el în niciun caz nu poate fi ignorat. Costat deci că, în analiza aceloraşi acţiuni sau inacţiuni şi în aplicarea aceloraşi texte legale, două autorităţi ale statului, respectiv ministrul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, ajung la concluzii diametral opuse”, a declarat Klaus Iohannis.

„Analizând motivele minstrului Justiţiei, am constatat că autorul raportului consideră că acesta este, citez, o luare de poziţie faţă de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce clar induce percepţia că evaluarea ministrul Justiţiei poate fi subiectivă. Această percepţie e întărită şi de prezenţa în raport a unor aspecte referitoare la cariera profesională a ministrului Justiţiei. De asemenea, unele motive care fundamentează propunerea de revocare nu sunt pertinente. Motivele ministrului Justiţiei nu au fost de natură să mă convingă, în mare parte nici nu corespund prevederilor legale propunerii de revocare a doamnei Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.În concluzie, nu voi da curs propunerii de revocare a doamnei Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA”, a mai spus Klaus Iohannis.

Sesizare la Curtea Constituțională

La scurt timp de la anunțul președintelui, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„În condiţiile în care Preşedintele României nu are abilitarea legală şi nici competenţele funcţionale de evaluare a activităţii profesionale şi manageriale desfăşurate de procurorul şef al DNA; În condiţiile în care argumentele care au stat la baza declanşării procedurii de revocare au devenit mai actuale şi mai consistente; Văzând legislaţia aplicabilă în acest domeniu; Valorificând jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, vom sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul Preşedintelui de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA !”, a scris Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !