Ioana Maria Vlas a părăsit arestul preventiv

Reactualizat la:
2Comentarii
Ioana Maria Vlas a părăsit arestul preventiv
Ioana Maria Vlas a părăsit arestul preventiv în această seară în jurul orei 19.00, după ce a stat cinci ani după gratii. Decizia eliberării lui Vlas a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.

În urmă cu o săptămână, avocatul lui Vlas a cerut eliberarea clientei sale. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în data de 2 aprilie, să înlocuiască arestul preventiv, în cazul Ioanei Maria Vlas, acuzată de înşelăciune în dosarul FNA, cu interdicţia de a părăsi ţara, urmând ca peste o săptămână să se pronunţe cu privire la fondul cauzei.

“Nu m-am luptat pentru mine, ci pentru adevăr”, a declarat Ioana Maria Vlas.

“Ioana Maria Vlas va fi pusă în libertate, cu anumite restricţii, printre care şi cea de a nu părăsi ţara (…) Lumea a înţeles adevărul despre acest dosar (…) În cursul după-amiezii, va fi pusă în libertate”, a declarat Georgeta Popescu, avocatul Ioanei Maria Vlas.

Curtea de Apel Bucureşti a respins astăzi recursul procurorilor împotriva sentinţei Tribunalului, care a decis pe 2 aprilie să înlocuiască arestul preventiv, în cazul Ioanei Maria Vlas, acuzată de înşelăciune în dosarul FNA, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Decizia instanţei este definitivă.

Tribunalul a decis, de mai multe ori, înlocuirea măsurii preventive pentru Vlas, dar procurorii au făcut de fiecare dată recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut starea de arest pentru fostul administrator al SC SOV Invest şi, implicit, al FNA.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor