Ioan Holender susţine candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală a Europei

4Comentarii
Ioan Holender susţine candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală a Europei
Directorul Operei de Stat din Viena, timişoreanul Ioan Holender, a răspuns invitaţiei primarului Gheorghe Ciuhandu de a susţine candidatura oraşului Timişoara în obţinerea prestigiosului titlu de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Cu mare plăcere şi entuziasm voi face totul ca Timişoara mea să devină Capitală Culturală Europeană, ceea ce, de fapt, este şi a fost întotdeauna”, spune directorul Operei de Stat din Viena, Ioan Holender.

Potrivit primarului Gheorghe Ciuhandu, propunerea de candidatură a fost deja trimisă Comisiei Europene, oraşelor înfrăţite cu Timişoara, Faenza, Rueil-Malmaison, Graz, Mulhouse, Karlsruhe, Gera, Szeged, Treviso, Palermo, Novi Sad, Notthingam, precum şi oraşelor Ulm şi Stuttgart, a căror susţinere este dorită de municipalitatea timişoreană. Autorităţile locale vor organiza în perioada următoare noi întâlniri pe această temă cu reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, ai mediului universitar, ai mediului de afaceri, cu oameni politici, organizaţii non-guvernamentale şi mass-media.

În urma corespondenţei purtate de municipalitate cu Comisia Europeană, Directoratul General pentru Educaţie şi Cultură, ni s-a comunicat că, ţinând cont de faptul că România a găzduit un titlu de Capitală Culturală Europeană în 2007, Comisia Europeană va face o propunere în 2011, care va fi dezbătută în 2012 şi în 2013 în Consiliul şi Parlamentul Europei, referitoare la procesul de selecţie a noilor capitale culturale”, a arătat edilul-şef al oraşului.

La sfârşitul lunii martie, la nivel local s-a constituit şi un consorţiu pentru sprijinirea candidaturii oraşului Timisoara la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, la care au aderat până acum mai multe fundaţii şi asociaţii, alături de cluburile Rotary şi Lions.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor