Invitatie la sport pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale

1Comentariu
Invitatie la sport pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale
Persoanele din vestul ţării care suferă de dizabilităţi intelectuale au posibilitatea să participe la Jocurile Regionale Special Olympics, eveniment ce va fi organizat la sfârşitul acestei luni la Timişoara. Înscrierile se fac până luni, 24 mai 2010.

Fundaţia „Pentru Voi”, în colaborare cu Special Olympics România şi Fundaţia Vodafone România, invită organizaţiile, şcolile şi instituţiile din vestul ţării care lucrează cu persoane cu dizabilităţi intelectuale să se înscrie la cea de-a VI-a ediţie a Jocurilor Regionale Special Olympics. Competiţia, care se adresează persoanelor cu dizabilităţi intelectuale peste 16 ani, va cuprinde cinci probe: atletism – 25 m, fotbal – dribling printre obstacole, tenis de masă – bătăi ale mingii pe paletă, baschet – aruncare la coş şi baschet – pase la ţintă, pentru persoanele cu abilităţi fizice scăzute. Delegaţiile vor fi formate din maxim şase sportivi şi doi însoţitori.

Jocurile Regionale Special Olympics vor fi organizate în condiţii de criză. Participanţii vor primi o masă rece şi nu vor fi acoperite cheltuieli de cazare sau transport. În organizarea competiţiei se vor implica voluntar şi mai mulţi studenţi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Evenimentul va avea loc în 28 mai 2010, la Sala „Constantin Jude” din Timişoara. Înscrierile se pot face până cel târziu luni, în 24 mai, pe adresa de e-mail pentruvoi@pentruvoi.ro, sau prin fax – 0356/ 421.215. Formularul de înscriere, precum şi alte informaţii despre eveniment găsiţi pe www.pentruvoi.ro.

Jocurile respectă filozofia şi regulile Special Olympics International. Prin acest eveniment se doreşte conştientizarea cetăţenilor asupra abilităţilor şi capacităţilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, promovarea toleranţei, respectului, incluziunii şi participării active în comunitate, explică organizatorii.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor