Parintii si viitoarele mame sunt asteptati de catre expozanti cu numeroase produse: hainute, incaltaminte, carucioare, articole pentru nou nascuti, mobila pentru copii, cosmetice, produse bio, alimente, servicii de asigurari si recoltare de celule stem, organizare botezuri, gradinite private.
La tombola biletelor de intrare se vor putea castiga numeroase premii, printre care o masa de infasat pentru bebelusi, 1 set de detergenti Swobb, 3 carduri Lyoness si multe altele.
La scena BABY VEST FEST vor avea loc in fiecare zi spectacole de teatru, dans, muzica si prezentari de moda.
Joi, incepand cu ora 13, Palatul Copiilor va fi prezent cu formatia “Flori banatene” care va sustine un spectacol de muzica populara. In continuare concursul “Micutii au talent” ii va antrena pe cei mici sa isi demonstreze talentul la muzica, poezie, dans. Cu totii vor fi premiati.
Vineri, incepand cu ora 16, ansamblul folcloric de copii “Hora Timisului” va prezenta un spectacol, iar Teatrul Iulia, va prezenta de la ora 18 spectacolul interactiv “Ciresica”.
Sambata, incepand cu ora 13, pe scena vor evolua trupa de gimnastica ritmica “Arabesque”, grupul de dans modern “Torent” si grupul de muzica usoara “Flores”. De la ora 17, Casa de moda Melina isi va prezenta colectia de rochii pentru fetite “Toamna in albastru”.
Acestea sunt cateva repere din program.
Personaje din povesti asteapta copiii la locurile de joaca, amenajate cu tobogane gonflabile, saltea de sarit, casute, balansoare si multe alte surprize. Picturile pe fata vor aduce zambet si culoare pe fetele copiilor, iar atelierele de creatie, lucru manual, desen, pictura si modelaje ii asteapta pe cei mici sa isi descopere talentele. Copiii se vor putea juca la minicircuitul de masinute radiocomandate, unde vor primii diplome de “cei mai buni piloti”.
Atat cei mari cat si cei mici sunt asteptati sa participe la concursuri cu premii substantiale. Concursurile “Vanatoarea de comori”, “Dragonul din Castel”, “Cauta Ursuletul Albastru”, “Ne dam cu parasuta”, vor aduce sute de premii tuturor copiilor participanti.
Medici specialisti si psihologi asteapta parintii la dialog in fiecare zi. In cadrul evenimentului, Nestle va invita un medic specialist pediatru care va raspunde tuturor intrebarilor legate de nutritie si nu numai. In plus, Ursuletul Nestle ii va distra si premia pe micutii participanti la acest eveniment, iar bebelusii vor putea sa serveasca din delicioasele preparate chiar la standul special amenajat.
Pentru ca vizitarea BABY VEST FEST sa fie cat mai placuta si confortabila, organizatorii au pregatit un spatiu de relaxare pentru parinti si standuri special amenajate pentru mame, unde vor putea schimba scutecele micutilor si vor putea alapta.
Parcarea este gratuita pentru vizitatori, iar autobuzele M30 si Express 4 vor avea o statie special amenajata la hotel Arta pe tot parcursul evenimentului.
Pe site-ul www.babyvestfest.ro veti fi tinuti la curent cu toate noutatile referitoare la eveniment.
Citiți principiile noastre de moderare aici!