Învaţă despre bani prin joacă

De Dan Birta
Învaţă despre bani prin joacă
Elevii bihoreni din ciclul primar şi gimnazial au ocazia să afle informaţii despre bani într-un mod cu totul altfel decât la şcoală – jucându-se.

Camionul FLIP al BCR este prezent timp de trei săptămâni în Parcarea din Centrul Civic în cadrul celui mai extins proiect de educaţie financiară din România.

„Mă bucur că am ajuns la momentul acesta în care puteam lasa în Oradea «Şcoala de bani pe roţi», un program de educaţie financiară pentru copii între 7 şi 14 ani, într-un cadru inedit, un camion pe raţi, care să-i facă să se simtă altfel decât la şcoală, decât la bancă, într-un mediu neutru, să se bucure de ceea ce vrem noi să oferim pentru ei, şi anume, câteva elemente despre ce însesmnă responsabilitatea financiară. Le vo vorbi copiilor despre faptul că banii se câştigă greu şi se cheltuie uşor”, a precizat Marina Roman, reprezentant zonal BCR, în cuvântul de deschidere.

Camionul va fi prezent în parcarea de lângă casa de Cultură a Sindicatelor timp de trei săptămâni, oferind şansa unui număr cât mai mare de copii să participe la sesiuni de educaţie financiară. Cei care doresc pot face programări la numărul de telefon: 0725.772.255.

Educaţie nonformală

La deschidere au mai participat, alături de reprezentanţii băncii, Daniela Sopotă – inspector şcolar şi Dacian Palladi – city managerul Oradiei.

„Am vorbit cu colegii din ţară şi, realmente, programul se bucură de succes mare. Evident că educaţia financiară nu mai este un străină ca şi subiect pentru copii, dar ceea ce ne propuneţi dumneavostră este de amploare. Este un subiect social cu care copiii trebuie obişnuiţi. Sunt convinsă că vor veni grupuri de copii foarte interesaţi. Am lansat apeluri şi în judeţ şi, în măsura în care programul naţional «Şcoala altfel» ne ajută cu siguranţă vor veni grupuri şi din judeţ”, a subliniat Daniela Sopotă.

Reprezentantul Primăriei a salutat iniţiativa BCR şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean de promovare a educaţiei financiare „într-un oraş care umblă în continuu după bani europeni şi după bani proprii şi care se străuie să-i cheltuiască în folosul comunităţii”. „Faptul programul se adresează copiilor începând cu cele mai mici categorii de vârstă, o privesc ca şi pe o provocare pentru sistemul informal de învăţământ, care, din câte ştiu eu, pentru clasele I-IV nu are un progam dedicat educaţiei financiare. Pe de altă parte, este o iniţiativă de salutat ca fiind o investiţie pentru viitor”, a declarat Dacian Pallady.

Cea care se ocupă cu mult drag de discuţiile interactive cu copiii este Emilia Zăinel, trainer la „Şcoala de valori”. „Noi venim cu partea jucăuşă, dar totuşi serioasă în acelaşi timp. Cu ajutorul educaţiei nonformale, copiii învaţă mult mai uşor informaţiile decât dacă ar fi prezentate într-un mediu formal”, a explicat Emilia Zăinel.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !