Inundaţiile se amână, revine poleiul în Timiş

Inundaţiile se amână, revine poleiul în Timiş
Pericolul creşterii debitelor râurilor a scăzut pentru moment dar vremea de afară creează premisele apariţiei de polei pe şosele. Specialiştii în domeniul situaţiilor de urgenţă s-au întâlnit vineri, la Palatul Administrativ, în cadrul unei şedinţe a Comitetului de specialitate.

Întâlnirea a fost condusă de prefectul Ovidiu Drăgănescu, convocată ca urmare a creşterii debitului râului Bârzava. Conform prognozei meteo, în următoarele zile precipitaţiile nu vor fi abundente, reieşind astfel, că nu există pericol ca apele râului să ajungă la cota de inundaţii. Prefectul a cerut realizarea de verificări la primăriile din zonele posibil a fi afectate, pentru a se vedea dacă comitetele locale pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină în caz de nevoie. Pe de altă parte, având în vedere faptul că prognoza meteo pentru următoarele trei zile indică faptul că, în Timiş, precipitaţiile vor fi ziua sub formă de ploaie, iar noaptea mixte, există pericolul formării de polei pe carosabil. Aşadar, aveţi grijă cum conduceţi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !