Interzicerea petardelor provoacă proteste

Reactualizat la:
2Comentarii
Făpră petarde de sărbători
Făpră petarde de sărbători
BUCUREŞTI – Asociaţia Importatorilor şi Comercianţilor de materiale pirotehnice va da în judecată statul român pentru modificările aduse în legea privind regimul materialelor explozibile.

Ei spun că nu au fost preveniţi de modificări şi acum nu mai pot vinde artificiile cumpărate înainte de intrarea în vigoare a noii legi. La ora 9.00, zeci de distribuitori de petrade şi atificii din toată ţara şi-au început protestul în faţa Guvernului.

Modificările aduse legii privind regimul materialelor explozibile interzic persoanelor fizice să importe sau să vândă petarde, pocnitori sau rachete. În cazul în care vor fi prinşi că încalcă regulile, comercianţii riscă între trei luni şi un an de închisoare.

La rândul lor, reprezentanţii protecţiei muncii, care emit autorizaţiile împreună cu poliţia, afirmă că şi ei s-au trezit cu legea deja promulgată. În momentul de faţă, în România există aproximativ 800 de tone de materiale pirotehnice din categoria celor interzise.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor