Interviul saptamanii in Agenda: ing. Marcel Petrisor, director general tehnic-investitii al RETIM Ecologic Service SA Timisoara

Interviul saptamanii in Agenda: ing. Marcel Petrisor, director general tehnic-investitii al RETIM Ecologic Service SA Timisoara
Un oraş civilizat este un oraş curat, în toate zonele sale, şi cu un sistem modern de salubrizare. Ce presupune un astfel de sistem şi cum este asigurată curăţenia unui oraş de talia Timişoarei ne spune ing. Marcel Petrişor, directorul general tehnic-investiţii al RETIM Ecologic Service SA Timişoara, răspunzând întrebărilor ce i-au fost adresate de Zoltan Kovacs.


Timişoara a fost primul oraş al României unde a fost introdusă salubrizarea în cadrul serviciilor primăriei, având un bogat istoric în acest sens.

„Activitatea de salubrizare sub gestiunea Consiliul Orășenesc al orașului liber regesc Timișoara a fost înființată de primarul Carol Telbisz începând cu luna februarie 1911, dar a devenit funcțională, după faza de organizare și dotare, abia din luna iunie 1911. Însă, activități de colectare a gunoiului menajer și de curățenie în orașul Timișoara sunt menționate încă din anul 1716, de pe vremea prințului Eugeniu de Savoya. Doar că, până la momentul înființării serviciului în cadrul Primăriei Timișoara, aceste activități erau executate de căruțași particulari, care se deplasau pe străzi și își anunțau prezența prin clopoțel, iar cetățenii scoteau gunoiul menajer în găleți și îl goleau în căruțe acoperite special. În cei peste 100 de ani de funcționare în Timișoara, serviciul de salubritate a suferit o serie de transformări și de modernizări, adaptându-se treptat vremurilor pe care le-a traversat. S-a ajuns astfel ca, în 1997, drept urmare a licitației organizate de către Consiliul Local al municipiului Timișoara, să ia naștere actuala societate de salubritate RETIM Ecologic Service SA, având doi acționari, unul fiind Consiliul Local și celălalt acționarul german RWE Entsorgung, cu participare egală în societatea pe acțiuni. Mai apoi, concernul german a cedat acțiunile către un alt concern, tot german, RER – Recuperare Ecologică și Reciclare, intrat deja la acea vreme pe piața de profil din România. Venirea acționarului german a însemnat investiții substanțiale și continue în retehnologizarea și modernizarea activității prestate de RETIM Ecologic Service. De asemenea, prin eficientizarea activităților, printr-un management modern, prin deschiderea de noi puncte de lucru și extinderea ariei de activitate, prin creșterea numărului de clienți, s-a ajuns rapid la realizarea de profit, care în cea mai mare parte a fost permanent reinvestit în dotări și utilaje moderne de salubrizare”.

Ce înseamnă astăzi salubrizarea orașului nostru?

„Salubrizarea în Timișoara în acest moment înseamnă, înainte de toate, un parc auto format din aproximativ 120 autospeciale de ultimă generație, care se ocupă atât de colectarea deșeurilor, fie ele menajere sau reciclabile, cât și de salubrizarea și întreținerea străzilor orașului. Înseamnă în jur de 50.000 de clienți, iar începând din 2007 înseamnă introducerea colectării selective pe două fracții, cea umedă și respectiv cea uscată, înlocuirea recipienților de colectare deteriorați și distribuirea lor gratuită pentru persoanele fizice și asociațiile de proprietari.
Înseamnă introducerea treptată a recipienților de culoare galbenă pentru colectarea deșeurilor reciclabile de la asociații și persoane juridice, care menține asocierea cromatică introdusă de când a demarat implementarea colectării duale în Timișoara, odată cu sacii galbeni distribuiți persoanelor ce locuiesc la case.
De asemenea înseamnă, începând din iulie 2010, existența unei moderne stații de sortare a deșeurilor municipale. Este vorba de o linie automatizată prin care sunt extrase o serie de componente de deșeuri, cealaltă linie fiind deservită de sortatori manuali, care sortează patru categorii de deșeuri reciclabile. În urma acestei procesări trimitem spre reciclare, prin reintroducerea în circuitul economic, aproximativ 4.000 tone/an, respectiv trimitem spre valorificare energetică aproximativ 35-40.000 tone/an. Aceasta deoarece odată cu aderarea României la UE deșeurile nu mai sunt privite doar ca un „gunoi”, ci au devenit în fapt resurse de energie ieftină utilizate în scopuri energetice.
Salubrizarea înseamnă și realizarea unor campanii punctuale de colectare în colaborare cu diverse ONG-uri sau asociații profesionale, pe categorii de deșeuri speciale, cum sunt hârtia/cartonul, PET, doze, folii sau DEEE-uri. Dar înseamnă și administrarea noului depozit ecologic de la Ghizela intrat în funcțiune în 2012, dar administrat de noi începând din 2013. Și nu în ultimul rând, înseamnă oferirea de noi servicii clienților noștri”.

Care este strategia de dezvoltare a societăţii?

„Strategia noastră are în vedere obiectivul Uniunii Europene de a se reduce cantitățile de deșeuri eliminate prin depozitare în toate aglomerările urbane din zona UE, obiectiv asumat și de România. Și am făcut deja primii pași în această direcție odată cu punerea în funcțiune a stației de sortare a deșeurilor municipale. A urmat, în 2013, preluarea administrării depozitului ecologic de la Ghizela. Și ne propunem în perioada următoare o nouă investiție, respectiv realizarea unei stații de compost. Aceasta va asigura valorificarea eficientă atât a deșeurilor biodegradabile rezultate din gătitul mâncării, cât și cea a deșeurilor rezultate din toaletarea spațiilor verzi din jurul imobilelor. Această stație de compost urmează să funcționeze în imediata vecinătate a actualei stații de sortare a RETIM Ecologic Service situată în Calea Șagului. Totodată, vom continua și investițiile în utilaje moderne de salubrizare, atât menajeră, cât și stradală, până la înnoirea completă a parcului și aducerea acestora la standardele de calitate impuse de certificările pe care le deținem, mai exact la standardele cerute de clienții noștri. Și toate acestea pentru că ne dorim, la fel ca și concetățenii, un oraș curat”.

Puteţi citi interviul integral în ediţia din 8 mai 2015 a săptămânalului Agenda, aşa cum a fost el consemnat de omul de presă Zoltan Kovacs.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase