Intervenţie pentru Nădlac

Intervenţie pentru Nădlac
ARAD – Punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad continuă să pună probleme autorităţilor locale.

După ce Guvernul a cerut prefecţilor să atace hotărârile de consilii locale care stabileau taxe de ecologizare şi salubrizare în vămi, iar Nădlacul, Pilu şi Pecica şi-au anulat hotărârile în cauză, o nouă problemă necesită intrevenţia autorităţilor din Capitală. Cel puţin în cazul Nădlacului, unde cozile de TIR-uri sunt o problemă cotidiană.

Atât prefectul, cât şi primarul Vasile Ciceac au punctat, la momentul scandalului din Vama Nădlac, atunci când aceasta a fost blocată de transportatori, faptul că parte din vină aparţine şi autorităţilor maghiare, care nu procesează în timp util vehiculele care trec pe la frontieră. Cum timpii de aşteptare la Nădlac nu au suferit modificări substanţiale, prefectul Gavril Popescu a decis să intervină în problemă.

La finele săptămânii trecute, acesta a punctat faptul că a făcut o adresă către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care a cerut să se intervină pe lângă autorităţile maghiare, pentru ca procesarea actelor şi celelalte formalităţi de la frontieră să se deruleze mai rapid.

O soluţie din partea ministerului este aşteptată şi de cele trei primării arădene care au puncte de trecere a frontierei în privinţa curăţeniei în vămi, căci în absenţa taxei de ecologizare, consiliile locale de aici nu mai au bani să asigure salubrizarea frontierelor.

Adriana Barbu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor